Stefan Lucian

Buna ziua dragi cititori! Fiindca este joi, vorbim astazi despre o personalitate. Si mai concret am ales sa vi-l prezint marele pictor roman Stefan Lucian.

Stefan Luchian s-a nascut la 1 februarie 1868, la Stefanesti, un sat (azi oras) din Botosani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian si al Elenei Chiriacescu. Vocatia viitorului pictor se declara inca din copilarie. El rezista cu incapatanare eforturilor mamei sale de a-l inscrie la scoala militara. In 1873 familia se muta la Bucuresti. Stefan Luchian se inscrie in 1885 la clasa de pictura a Scolii Nationale de Arte Frumoase, pe care o absolva in 1889, obtinand medalia de bronz pentru un Cap de expresie si un Studiu dupa natura. Maestru nedisputat i-a fost, in aceasta perioada de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian gasi incurajarea, fara sa-i impiedice libera dezvoltare a personalitatii. In toamna anului 1889 pleaca la München, unde studiaza doua semestre la Academia de arte frumoase si executa copii dupa operele lui Correggio si Rembrandt, aflate la Muzeul de arta. Revine in tara in 1890 si participa la prima expozitie a societatii de arta Cercul artistic. Pleaca in anul urmator la Paris, unde studiaza la Academia Julian si cunoaste, in muzee si expozitii, viata artistica pariziana, aflata in acea perioada in plina efervescenta impresionista. Tabloul Ultima cursa de toamna arata influenta evidenta a lui Manet si Degas, dar si ecoul unor predilectii mondene, pe care Luchian va continua sa le aiba pentru o vreme si la Bucuresti.

Revenit la Bucuresti, va fi in 1896 principalul initiator al "Expozitiei artistilor independenti", care se va deschide chiar in fata Salonului Oficial. Se inscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de pictura a Scolii de Belle-Arte din Iasi, de la care se retrage insa, protestand impotriva masinatiunilor de culise. In 1900 participa cu doua pasteluri la "Expozitia Universala" de la Paris. In acelasi an apar primele manifestari ale unei afectiuni ale maduvei spinarii, maladie cunoscuta sub numele de Scleroza Multipla, care, dupa ameliorari trecatoare alternand cu noi agravari, il lasa infirm pentru tot restul vietii. Soarta ii este potrivnica, boala si saracia materiala mergand mana in mana. Continua totusi sa lucreze cu frenezie si pana in anul 1915 expune neintrerupt la diverse expozitii. Prezenta eminenta in viata artistica a timpului, Luchian nu cunoaste pentru multa vreme succesul. Astfel, la expozitia sa din1905, singurul cumparator al unui tablou a fost pictorul Grigorescu. Un grup restrans de admiratori si prieteni il aclama, conditia sa materiala continua insa sa fie dintre cele mai precare.

Din 1909 pana la sfarsitul vietii va fi tintuit in fotoliu. Fixase insa in memorie "splendorile scanteietoare" ale peisajului romanesc, pe care il va reda intr-o serie intreaga de opere, adevarate miracole de simplitate si de finete, de sinteza cromatica si arhitecturala a formelor, de colorit stralucit si delicat totodata. Tehnicii uleiului Luchian ii alatura, pentru peisaj si pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o maiestrie neegalata. Fluiditatea contururilor, delicatetea catifelata a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian incepuse sa picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el isi concentreaza in aceasta directie toata energia creatoare, toata pasiunea pentru natura, toata dragostea pentru viata si pentru frumos. Iata de ce "florile" lui Luchian au acea intensitate aproape dramatica a sentimentului, acea lumina interioara, acea simplitate grava care fac din multe dintre ele - este de ajuns sa mentionam Anemonele - adevarate capodopere.

Luchian a murit la 28 iunie 1916. Catre sfarsitul vietii nu mai putea tine penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva sa i-l lege de incheietura mainii. Astfel se sfarsea, in flacara unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viata unui pictor.

Iata si cateva dintre lucrarile lui:

Dumnezeu sa va binecuvanteze!