Nadia Comaneci

            Buna ziua! Facem ce facem si iar ne intoarcem la gimnastica! Si daca data trecuta am vorbit despre Sandra Izbasa, de aceasta data vom vorbi despre campioana absoluta a tuturor timpurilor, Nadia Comaneci!

Nadia Elena Comaneci este o gimnasta romana, prima gimnasta din lume care a primit nota zece intr-un concurs olimpic de gimnastica. Este castigatoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerata a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX si una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeita de la Montreal”, prima gimnasta a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv roman inclus in memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

Nadia s-a nascut la Onesti, fiica a lui Gheorghe si Stefania-Alexandrina Comaneci; a fost botezata dupa „Nadejda” („Speranta”), eroina a unui film. Unele surse sustin ca s-ar fi nascut ca „Anna Kemenes”.

A concurat pentru prima data la nivel national in Romania, in 1970, ca membra a echipei orasului sau. Curand, a inceput antrenamentele cuBéla Károlyi si sotia acestuia, Márta Károlyi, care au emigrat mai tarziu in Statele Unite, devenind antrenori ai multor gimnaste americane. La varsta de 13 ani, primul succes major al lui Comaneci a fost castigarea a trei medalii de aur si una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. In acelasi an, agentia de stiri Associated Press a numit-o "Atleta Anului in Romania".

La 14 ani, Comaneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vara din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai ca a devenit prima gimnasta care a obtinut scorul perfect de zece la olimpiada (de sapte ori), dar a si castigat trei medalii de aur (la individual compus, barna si paralele), o medalie de argint (echipa compus) si bronz (sol). Acasa, succesul sau i-a adus distinctia de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tanara romanca distinsa cu acest titlu.

Comaneci si-a aparat titlul european in 1977, dar echipa Romaniei a iesit din competitie in finale, in semn de protest contra arbitrajului. La Campionatele Mondiale din 1978 a concurat o Nadia Comaneci cu greutate peste medie si iesita din forma. Caderea la paralele a trimis-o pe locul 4, insa a castigat titlul la barna.

In 1979, Comaneci, din nou la greutate normala, a castigat cel de-al treilea titlu suprem (devenind primul sportiv din istoria gimnasticii care a reusit aceasta performanta). La Campionatele Mondiale din decembrie, ea a castigat concursul preliminar, dar a fost spitalizata inainte de a participa la concursul pe echipe, din cauza unei infectari a sangelui in urma unei taieturi la incheietura mainii, cauzata de o catarama din metal. In ciuda recomandarilor doctorilor, ea a parasit spitalul si a concurat la barna, unde a obtinut nota 9,95. Performanta sa a conferit Romaniei prima medalie de aur in concursul pe echipe.

A participat si la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, clasandu-se a doua dupa Elena Davidova la individual compus, cand a fost nevoita sa astepte pentru nota pana ce Davidova si-a incheiat exercitiul. Nadia si-a pastrat titlul la barna, dar a castigat si o noua medalie de aur, la sol, si una de argint, impreuna cu echipa.

Comaneci s-a retras din activitatea competitionala dupa aceste Jocuri. Intre 1984 si 1989 ea a fost membra aFederatiei Romane de Gimnastica si a ajutat la antrenarea gimnastilor juniori romani. In noaptea de 27/28 noiembrie1989 a trecut ilegal granita romano-maghiara^[6], in cele din urma solicitand azil politic guvernului Statelor Unite. Acest gest dramatic a avut un efect major asupra opiniei publice, chiar asupra familiei conducatoare a Romaniei. Nadia si-a petrecut urmatorii ani promovand linii vestimentare pentru gimnastica, lenjerie Jockey, echipament de aerobic si rochii de mireasa. In 1994, s-a logodit cu gimnastul american Bart Conner si s-a intors in Romania pentru prima data de la plecare. Comaneci si Conner s-au casatorit in Romania in luna aprilie a anului 1996.

In 1999, Comaneci a devenit primul sportiv invitat sa vorbeasca la Natiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul International al Voluntariatului. Nadia este in prezent ocupata cu gimnastica si munca de caritate in intreaga lume. Ea si sotul sau sunt proprietarii Academiei de Gimnastica Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company si ai catorva magazine de echipamente sportive, precum si editori ai Magazinului de Gimnastica Internationala.

Nadia Comaneci este vicepresedinte al Consiliului Director al Special Olympics, Presedinte Onorific al Federatiei Romane de Gimnastica, Presedinte Onorific al Comitetului Olimpic Roman, Ambasadorul Sporturilor Romanesti, Vicepresedinte in Consiliul Director al Asociatiei Distrofiei Musculare, si membra a Fundatiei Federatiei Internationale de Gimnastica. A fost distinsa de doua ori cu Ordinul Olimpic, acordat de CIO.

In decembrie 2003, i s-a publicat prima sa carte, Scrisori catre o tanara gimnasta (in engleza: Letters To A Young Gymnast). Nadia a creat o clinica de caritate in Bucuresti pentru a ajuta copii orfani din Romania.

Sa speram ca tot din Romania va mai aparea intr-un viitor, candva o a doua Nadia.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Cristian Chirila

                Buna ziua dragi cititori! Astazi daca este vineri, avem parte de o rubrica din lumea sportului si pentru ca sa mai variem un pic meniul, m-am gandit sa va prezint un tanar nemaipomenit un baiat care a rupt gura targului prin practicarea sahului.

„Sportul mintii“ - practicat de la 5 ani

Un tanar ce abia a implinit 17 ani a reusit sa faca din pasiunea sa pentru sah o performanta. La doar 7 ani, Cristian Chirila a ajuns campion national la categoria sa de varsta, vicecampion european, la varsta de 8 ani.

A fost de doua ori campion mondial scolar, pentru ca in 2007 sa cucereasca alte trei titluri – campion european la sah rapid, vicecampion european la dezlegari si campion mondial la categoria 16 ani, victorie obtinuta in Turcia, la Antalya.

Tanarul, elev in clasa a X-a la Liceul Sportiv „Emil Racovita“, este legitimat la doua cluburi, Central Bucuresti si AEM Luxten Timisoara. „Multa lume are impresia ca la sah sunt numai tocilari. E fals. La sah sunt chiar persoane sociabile”, atrage atentia pustiul care, prin prezenta sa, darama mitul creat in jurul sahistilor.

Nu are ochelari, nu se pricepe prea mult la materiile exacte de la scoala si intr-o vreme chiar a avut un cercel in ureche. „Paradoxal, la matematica nu sunt foarte bun. Imi plac limba si literatura romana si limbile straine, care ma ajuta foarte mult la competitii. Profesorii au fost tot timpul intelegatori si au apreciat ce fac”, spune adolescentul.

O simpla epidemie de gripa la gradinita i-a schimbat viata. „Aveam 5 ani si jumatate si tata mi-a zis ca nu o sa ma mai trimita, dar ca nu o sa stau degeaba, ci o sa joc sah. Si asa am inceput sa facem antrenamente cate 5-6 ore pe zi”, spune tanarul campion. De altfel, tatal sau, Radu Catalin Chirila, care este arbitru international de sah, a fost si primul sau antrenor.

Tatal – depasit de un pusti de 13 ani

„Pe tata l-am depasit la 13-14 ani. Nu mai putea face fata antrenamentului si atunci a cautat pe altcineva”, povesteste Cristian. Dupa ce a trecut prin mainile catorva maestri, l-a descoperit pe Mihail Ghinda, cel care „ma bate adesea la cap sa nu ies in discoteca atunci cand am competitii” si „m-a ajutat foarte mult la campionatul mondial de juniori, mai ales ca vorbeam in fiecare seara pe Messenger”.

Isi aduce aminte de partidele demonstrative pe care le incepea atunci cand era mic. „Atunci mergeam la club si ma simteam cel mai bun, chiar daca ma bateau, chiar daca eu castigam. Sahul este complex si devine din ce in ce mai greu, odata ce nivelul creste”, spune campionul si nu uita sa il aminteasca pe un jucator de varsta lui, Carsten, pe care il admira pentru reusitele sale.

Cheia succesului – multa munca si putin talent. „Conteaza abilitatile tactice. Trebuie sa te descurci cu anumite pozitii la prima vedere. Strategia conteaza si ea foarte mult. Eu ma descurc mai bine in pozitiile tactice si citesc destul de multe carti. Exista programe speciale unde poti sa vezi orice partida vrei. Analizez adversarul”. Insa asta nu il impiedica sa nu simta un gol in stomac atunci cand are in fata un adversar redutabil si o tabla de sah.

„Indiferent de concurs, mereu am emotii, mai ales la prima partida. Ma cert cu mine insumi cand gresesc. Daca pierd o partida, ma demoralizez, dar o iau de la capat. Cand joci, depui un efort psihic enorm. Dupa o partida, ma simt epuizat, si asta se rasfrange si asupra corpului”, descrie sahistul, trairile sale.

Gari Kasparov – adversarul mult dorit

Superstitia si-a facut loc in viata sa. La Campionatul European de acum doi ani, totul a mers ceas. La fiecare partida a plecat pe jos, insa in a sasea zi a plouat si si-a zis ca sansa nu i-a mai suras. „Stiam ca o sa pierd. Nu am mai mers pe jos si s-a intamplat exact ce gandisem, dar nu cred intotdeauna in supersitii”, completeaza juniorul.

Cristian nu vede viitorul in afara sahului. Tinta lui pentru acest an este sa obtina un rating cat mai ridicat in topul ELO, pentru a-si consolida pozitia, si sa isi duca la indeplinire visul, sa devina mare maestru international, mai ales ca din sah se poate castiga destul de bine. Pentru ca are un stil agresiv, si-ar dori sa isi infrunte calitatile cu celebrul Gari Kasparov. O partida care se anunta plina de „combinatii la tot pasul si pozitii pe muchie de cutit”. (R. N.)

„Ma simteam cel mai bun chiar daca ma bateau, chiar daca eu castigam“ Cristian Chirila (sahist)

                Sursa:Gandul.info

                Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Polo-ul in Romania

Buna ziua dragi cititori! Astazi va voi prezenta un articol pe care eu doar l-am preluat, fiindca este foarte frumos redactat si e direct de la sursa potrivita.

Cum si cand a aparut jocul de polo la noi in tara? Destul de tarziu, in comparatie cu alte tari din Europa Centrala, sau cu Vestul continentului nostru, cam pe la sfarsitul celui de al treilea deceniu. Mai intai sub forma de amuzament (sau divertisment) al inotatorilor la incheierea antrenamentelor, sau a concursurilor. Se trageau doua porti in apa, imediat aparea o minge de piele, asemanatoare celei folosita de fotbalisti si echipele se constituiau pe loc. Pana in 1931 - Federatia Romana de Natatie a fost constituita la 21 decembrie 1930 - nici nu poate fi vorba de o activitate organizata.

Exista si astazi in Romania vechi specialisti care sustin ca la primul Campionat European de polo organizat in 1926, la Budapesta, ar fi fost prezenta si o selectionata a tarii noastre. Consultand toate documentele oficiale la premiera acestei competitii, nu am gasit confirmarea necesara. Abia in presa vremii din 1928 am putut intalni o notita despre un prim joc oficial, care a opus selectionatele oraselor Oradea si Cluj si s-a incheiat nedecis: 3-3. Un an mai tarziu, la Cluj, s-a desfasurat un prim meci intre doua echipe de club: Universitatea-M.S.E. Tg. Mures 8-6. Iar in 1930, aceeasi formatie a studentilor clujeni spulbera pur si simplu - 12-1 (6-0) - o echipa bucuresteana a T.C.R. - ului.

Bucuresti, Oradea, Cluj, Tg. Mures si Timisoara - acestea au fost orasele in care au aparut primele echipe de polo, alcatuite in marea majoritate din inotatori. In 1932, Universitatea Cluj a intalnit-o din nou pe M.S.E. Tg. Mures, invingand-o cu 4-1.

Un Almanah al sporturilor din 1933 ne aminteste desfasurarea Campionatelor nationale de natatie (inot, polo si sarituri) la Strandul Kiseleff (de la Sosea) din Bucuresti, in zilele de 3,4 si 5 septembrie. La polo, invingatoarei i-a fost atribuit un trofeu denumit "Cupa Romaniei". In prima zi: M.S.E. Tg. Mures-P.T.T. Bucuresti 4-1 (3-1) si ILSA Timisoara-C.F.R. Bucuresti 6-1 (2-0). Surprinzator, in partida cu Sportul studentesc, universitarii clujeni nu s-au prezentat! In ziua urmatoare, a fost randul celor de la Sportul studentesc sa forfaiteze in meciul cu poloistii mureseni. Asa ca finala a opus in ultima zi a competitiei pe M.S.E. Tg. Mures si pe ILSA. Timisorenii erau jucatori tehnici, dar mai lenti si nu s-au putut opune vigurosilor poloisti mureseni, invingatori cu 4-0 (2-0). La M.S.E. jucau pe atunci Szigyarto, Vancea, Schwartz, Henselman, Kovacs, Muller si Daroczi, pe care i-am putut intalni si printre protagonistii curselor de inot, iar culorile ILSA-ei au fost aparate de Bader, Molnar, Chefer, Ravasz, Fischer, Lustig si Freund. Final s-a reeditat in anul urmator, succesul muresenilor (3-2) fiind obtinut la capatul unei lupte indarjite.

Sursa: Federatia Romana de Polo

Gata! Poate facem si noi ceva miscare astazi! Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Ion Tiriac

Buna ziua dragi cititori! Ma gandeam ca daca tot am vorbit in urma cu ceva timp despre Ilie Nastase, acum ar fi corect sa avem cateva cuvinte si despre colegul lui.

Ion Tiriac,nascut in data de 9 mai 1939 in Brasov, este un fost jucator profesionist de tenis roman, jucator de hochei, si actualmente un influent om de afaceri in Germania si Romania.

Tiriac, care si-a pierdut tatal la varsta de zece ani, a locuit pe aceeasi strada si a lucrat in aceeasi fabrica cu Günther Bosch.

Intre 1958 si 1964 a fost membru al echipei de hochei pe gheata a Romaniei, cu care a participat la Jocurile Olimpice de Iarna din Innsbruck si la Campionatele Mondiale.

In 1970, a castigat impreuna cu Ilie Nastase turneul de la Roland Garros. Talentul sau pe teren s-a materializat mai ales la dublu, castigand alaturi de Ilie Nastase, in afara de Roland Garros, numeroase alte turnee precum Foro Italico, Open Philadelphia Indoor (1970), Monte Carlo Open, Open Suedia, Italian Open si Canadian Open (1972), Arymehr Cup (1977), alaturi de Guillermo Villas la Baltimore International si Nice International (1977), Volvo International (1979) si, alaturi de Adriano Panatta, Campionatului Mondial de tenis, Sao Paolo (1974). Tiriac a fost component al echipei Romaniei in Cupa Davis intre 1959 si 1978, disputand trei finale, cu SUA, in 1969, 1970 si 1972, in toate trei avandu-l ca partener pe Ilie Nastase.

Din 1984 pana in 1993 a fost managerul lui Boris Becker, tenisman de clasa mondiala.

Ion Tiriac este detinatorul licentei turneului de tenis "BCR Open Romania" din anul 1996. A zecea editie a turneului (care a avut loc in luna septembrie a anului 2005) a oferit premii in valoare de 302.000 euro. Castigatorul trofeului competitiei, Florent Serra a primit un cec in valoare de 44.100 euro.

Intre anii 1998 - 2004, a detinut functia de presedinte al Comitetului Olimpic Roman.

Ion Tiriac este de asemenea unul dintre cei mai bogati romani, fiind proprietarul unui numar mare de firme in domeniul bancar, auto si cel al transporturilor. Este primul roman care a intrat in lista Forbes a miliardarilor lumii fiind cotat ca avand o avere personala in jur de 1,1 miliarde dolari in martie 2007. In noiembrie 2007, revista Capital a estimat averea lui Ion Tiriac la 2,2-2,4 miliarde de dolari.

Tiriac a fost casatorit intre 1963 si 1965 cu Erika Braedt, jucatoare de handbal. Are copii cu Mikette von Issenberg (model; mama lui Ion Tiriac jr.) si cu Sophie Ayad (ziarista; doi copii, Karim Mihai si Ioana Natalia).

Pai cam asta ar fi, pe scurt.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Lia Manoliu

             Buna ziua dragi cititori! Astazi m-am gandit sa va prezint pe cineva din lumea sportului al carui nume il stie mai toata lumea, dar pun pariu ca multi se opresc aici.

Lia Manoliu (care a trait intre 25 aprilie 1932 si 9 ianuarie 1998) a fost o atleta romanca, laureata cu aur la Jocurile Olimpice de vara din Mexico 1968 si cu bronz la Jocurile Olimpice de vara din Roma 1960 si la Jocurile Olimpice de vara din Tokyo 1964 la proba de aruncare a discului.

De asemenea, in legislatura 1990-1992, a fost aleasa ca senator in municipiul Bucuresti pe listele partidului FSN.

Intre anii 1990-1998, a detinut functia de presedinte al Comitetului Olimpic Roman.

Nascuta la Chisinau, la 25 aprilie 1932, Lia Manoliu a inceput sportul practicand atletismul (la Atletic Club Roman), tenisul de camp, tenisul de masa, voleiul si baschetul, la ultima disciplina fiind componenta a echipei Stiinta Bucuresti. Concomitent cu activitatea sportiva a absolvit Facultatea de Energetica din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti (1954). La 16 ani a inceput sa practice atletismul, specializandu-se in aruncarea discului, unde a obtinut rezultate excelente pana la 40 de ani. Participanta la sase editii consecutive ale Jocurilor Olimpice (de la Helsinki - 1952 pana la Munchen 1972), detine un record de longevitate olimpica, mentionat si in "Cartea recordurilor". A cucerit trei medalii olimpice, una de aur in 1968 si doua de bronz in 1960 si 1964. A fost de 12 ori campioana nationala si de sapte ori campioana balcanica, iar la COR a fost vicepresedinte (1973-1990) si presedinte (1990-1998) al Comitetului Olimpic Roman.

Pe plan international, a ocupat functiile de membru al Comisiei pentru Academia Olimpica din cadrul CIO, presedintle Grupei de lucru pentru problemele sportivilor de performanta din cadrul Asociatiei Comitetelor Olimpice Nationale, membru al Comitetului Executiv al Asociatiei Comitetelor Nationale Olimpice Europene, membru individual de onoare al ACNOE (din 1993), membru al Comitetului Feminin din forul international de atletism si membru al Comisiei de Competitii din cadrul Asociatiei Europene de Atletism. A fost distinsa cu Trofeul Fair Play, decernat de catre UNESCO (1973), cu Ordinul Olimpic "Colanul de Bronz" (1975), Trofeul Femeia in Sport (CIO - 1990) si Trofeul Centenarului CIO (1994).

A murit din cauza unui infarct in ianuarie 1998 dupa ce a intrat in coma in timpul unei operatii de tumora pe creier cu o saptamana inainte. Este inmormantata la Cimitirul Bellu.

Stadionul National "Lia Manoliu" din Bucuresti a fost numit in cinstea ei.

                Cam atat! Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Ilie Nastase

Si acum ceva pe scurt din lumea sportului!

Ilie Nastase (n. 19 iulie 1946, Bucuresti) este un fost jucator profesionist de tenis de camp si unul dintre cei mai importanti jucatori de tenis ai anilor 1970, fiind numarul unu mondial de doua ori, in 1972 si 1973.

Printre cele 57 de titluri la simplu, pe care Ilie Nastase le-a castigat de-a lungul carierei sale, se numara si US Open in 1972, respectivRoland Garros in 1973. La dublu a castigat turneele de la Wimbledon in 1973, Roland Garros in 1970 si US Open in 1975. A castigat de asemenea de patru ori Turneul Campionilor in anii 1971, 1972, 1973 si 1975. Pentru echipa de Cupa Davis a Romaniei a jucat timp de 18 ani un numar de 146 de meciuri de simplu si dublu, castigand 109. Alaturi de Ion Tiriac a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, in 1969, 1971 si 1972.

A fost pe locul doi in competitia la simplu de la Wimbledon de doua ori, in 1972, jucand finala impotriva lui Stan Smith si in 1976 impotriva lui Björn Borg. Nastase era cunoscut pentru glumele sale din arena, dar si pentru reputatia de a folosi tactici agresive, multe dintre acestea pline de succes, drept care a primit porecla de Nasty („Rautaciosul”) dupa cateva incidente.

A scris cateva romane in franceza in anii 1980, apoi a intrat in politica in anii 1990, candidand in 1996 la postul de primar al Bucurestiului. In anul 1994 a fost capitan nejucator al echipei Romaniei de Cupa Davis.

In 2005 "TENNIS Magazine" l-a plasat pe locul 28 in lista celor "40 cei mai mari jucatori de tenis din ultimii 40 de ani". A fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv roman al anului” (in 1969, 1972, 1973 si 1974). La 12 februarie 2008, dupa aproape 11 ani la sefia Federatiei Romane de Tenis, a demisionat din functia de presedinte al Federatiei declarandu-se „invins de justitia si de presa din Romania”.

Printr-un decret prezidential din 1 decembrie 2008, Ilie Nastase a fost inaintat in gradul de general-maior (cu 2 stele) in retragere in Ministerul Apararii.

Gata pe ziua de azi! Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Eduard Carol Novak

Buna ziua! Astazi vom vedea un adevarat exemplu asa da!

Eduard Carol Novak a câştigat medalia de aur în cursa de urmărire din cadrul concursului de ciclism de la Jocurile Paralimpice de la Londra. Românul a fost urmat de cehul Jiri Jezek şi de britanicul Jody Cundy. Aurul din proba de ciclism este primul din istoria participărilor României la Jocurile Paralimpice.

Eduard Carol Novak, în vârstă de 36 de ani, este vicecampion olimpic în 2008 la Beijing, în proba de contratimp şi dublu campion mondial atât pe şosea, cât şi la contratimp, iar la Londra a purtat pentru a doua oară în carieră drapelul la ceremonia de deschidere. „Medalia de aur are cea mai mare însemnătate pentru mine. Sunt fericit că am reuşit să fac acest lucru pentru România, mai ales că ţara noastră nu e una cu tradiţie în ciclism”, a mărturisit campionul.

România a cucerit la Londra prima medalie de aur la Jocurile Paralimpice, înfiinţate în 1960 şi la care ţara noastră participă din 1972. Cotat cu cea mai mare şansă la podium din delegaţia tricoloră, Eduard Carol Novak nu a dezamăgit. Ciclistul din Miercurea Ciuc, vicecampion olimpic la Beijing în proba de contratimp, a cucerit sâmbătă titlul olimpic în proba de 4 kilometri urmărire pe velodrom cu timpul de 4:42,000, după ce stabilise în calificări un nou record mondial, 4:40,315. “Sunt destul de fericit, dar nu mă pot bucura încă prea mult pentru că mai urmează două probe pe şosea şi trebuie să fiu concentrat pe ce am de făcut acolo. E bucuria că mi-am îndeplinit visul, că a fost posibil să fac asta, însă îmi doresc şi mai mult”, a mărturisit, pentru Prosport, Eduard Carol Novak.

Eduard Novak a practicat patinaj viteză de performanţă, fiind de 11 ori campion naţional, a stabilit recorduri la nivel juvenil şi a terminat pe locul 10 la Mondialul de juniori. La vârsta de 20 de ani a suferit un accident rutier în urma căruia i-a fost amputată laba piciorului drept. A fost nevoit să renunţe la patinaj şi cu ajutorul unei proteze speciale s-a apucat de ciclism. “În primul rând trebuie să treacă repede peste acel moment, avem o singură viaţă şi trebuie să profităm de asta. Poţi alege să îţi plângi de milă toată viaţa sau să încerci să faci ceva, să depăşeşti ce s-a întâmplat. E important să îţi propui un obiectiv pe lungă durată şi unul pe scurtă durată, apoi să faci tot ce ţine de tine pentru a le îndeplini”, este mesajul campionului pentru cei care trec prin momente grele.

Triplu campion mondial la paraciclism, sportivul din Miercurea Ciuc cucerea în urmă cu patru ani, la Beijing, prima medalie din istoria sportului paralimpic pentru România. În finală l-a învins pe fostul coleg de echipă, cehul Jiri Jezek, iar faptul că îl cunoştea l-a ajutat şi, totodată, i-a oferit încredere. “Eram sigur cam 99% că pot să îl înving pentru că ştiam că în a doua cursă după calificări el merge mai slab. Mi-am zis că trebuie să dau totul, să mă autodepăşesc, să nu fac nicio greşeală şi să lupt până la capăt”, a explicat Eduard. Pentru această medalie, sportivul a muncit, dacă e să punem la socoteală şi patinajul viteză, 25 de ani, iar dacă vorbim strict de ciclism, 11 ani. “Dorinţa mea de a deveni campion olimpic a fost mai puternică decât toate greutăţile pe care le-am întâmpinat, a fost lucrul care m-a făcut întotdeauna să merg mai departe”, a spus campionul României.

Evolutia sa la Jocurile Paralimpice:

-Atena 2004: "Am mers ca amator. Nu am avut pe nimeni lângă mine, nu am avut nici biciclete, ci doar multă voinţă şi dorinţă de a face cât mai multe".

-Beijing 2008: "Nu am avut o echipă puternică, a fost însă mai bine ca la Atena chiar şi prin faptul că aveam trei biciclete. A fost prima medalie cucerită şi momentul în care mi-am spus că dacă voi lupta în continuare îmi voi atinge visul de a fi campion olimpic".

-Londra 2012: "Pot să spun că am mers ca un profesionist, cu un staff adevărat format din antrenorul meu, Cristiano Volpi, tata, care e antrenorul secund, mecanicul, dar şi cu şase biciclete".

Sursa: gazeta romaneasca

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Sandra Izbasa

Buna ziua si bun venit din nou pe blog, unde de aceasta data veti avea parte de o rubrica sportiva cu caracter nou, fiindca vorbim despre o gimnasta tanara care este in plina activitate!

Sadra Raluca Izbasa, nascuta la data de 18 iunie 1990, este o talentata gimnasta romanca de talie mondiala, participanta si medaliata la competitii de mare anvergura incepand din anul 2004.

Si fiindca mi-a placut mult un articol pe care l-am citit despre ea, de aceasta data nu voi mai avea o postare proprie, ci doar voi copia din GSP: „Sandra Izbasa privita dintr-o alta perspectiva”.

Gimnasta perfectă trebuie să fie armonioasă, expresivă şi să gîndească. E definiţa Sandrei Izbaşa, de duminică dublă campioană olimpică. Şi Sandra e mereu în căutarea perfecţiunii. "Am defecte, dar muncesc ca să scap de ele", spune ea. Caută perfecţiunea de cînd s-a apucat de gimnastică. Mai precis, de 18 ani. Ani cu cîte două antrenamente pe zi şi puţine ore libere.

Ani care au trecut în sălile de gimnastică de la Bucureşti, de la Oneşti, de la Deva şi de la Izvorani.

Cînd abia împlinise 14 ani, a dat primul interviu. "La Antena 1 Deva. A fost dezastruos, aveam nişte emoţii!", spune ea. Văzînd-o acum, pe podium, e greu de imaginat că Sandra poate tremura de emoţii. Tot în aceea perioadă avea o colecţie impresionantă de abţibilduri pe care le păstra în mape roşii. Era preocuparea care-i umplea orele în căminul de la Deva. Acolo unde primea torturile pentru ziua de naştere şi unde visa să devină campioană olimpică.

Încă de atunci era tranşantă şi spunea că nu are idoli, că ea vrea să devină un model. Îngîmfare? Doar hotărîre şi ambiţie. Prima sa competiţie importantă au fost Campionatele Europene de la Volos din 2006. Micuţa blonduţă purta aparat dentar şi devenea campioană la sol. Dar un aur nu te scuteşte de muncă, de palme rupte, de antrenamentele care te seacă prin rutina lor. Sandra ştia că mai are mulţi paşi de parcurs. Departe de părinţi se mulţumea cu vizitele lor de duminică.

În primii ani de gimnastică o antrenoare a învăţat-o că trebuie să fie o artistă, dar nu pe scenă, ci pe patru aparate. Deşi era un copil, aşternea pe faţa sa albă ca laptele multe culori. Pentru că gimnastica e un sport în care trebuie să străluceşti. "De mică am vrut să mă machiez, să am o mimică a feţei. Cînd nu puteam eu, mă ajutau antrenoarele". De la micuţa care nu ştia să pună farduri pe ploape, Sandra a ajuns o maestră. Acum colecţionează altceva. Înainte de plecarea spre Londra, Mariana Bitang o certa un pic în glumă spunîndu-i să nu-şi umple valiza cu farduri. 60 de minute înainte de fiecare concurs ea se ocupă de crearea imaginii de artistă. Dar acest machiaj nu ar avea rost dacă Sandra nu ar străluci şi prin execuţii.

Pentru că viaţa unei gimnaste nu adună doar aur, strălucire şi lacrimi de bucurie. "Mulţi nu-mi dădeau nici o şansă de revenire", povesteşte Sandra despre cel mai negru moment al carierei. S-a întîmplat în septembrie 2009, la un antrenament, la o diagonală la sol. Sandra era deja campioana olimpică a aparatului, dar avea şi un Campionat European după care primise multe critici din partea antrenorilor. O aterizare ratată şi tendonul lui Ahile de la piciorul drept s-a rupt. Ca să evite o tragedie, a pus mîna jos. Fractură. Mîndră cum e, n-a vrut ca oamenii s-o vadă aşa, în ghips, neajutorată.

A trecut prin clipe de deznădejde. A urmat recuperarea şi mai lungă. Dovezi. Ca orice femeie cînd vrea să treacă peste o perioadă grea, şi-a schimbat culoarea părului. Probabil s-a simţit înşelată de gimnastică, sportul care i-a intrat în sînge. Sandra cea brunetă zîmbea în 2009, la finalul anului, dar gimnastica era ceva ce aparţinea trecutului. Aşa gîndeau unii. Însă ea nu. "M-am întors în sală din joacă, făceam totul din joacă pînă cînd au venit la lot domnul Belu şi doamna Bitang şi mi-au spus că am potenţial".

O confirmare de care avea nevoie şi care a dus-o mai departe spre alte medalii. Acea accidentare însă avea să lase urme psihice, dar şi fizice. În 2011 a ratat Campionatele Mondiale pentru că i se tot formau hematoame. A intrat din nou în sala de operaţii, dar apoi s-a întors în cea de gimnastică şi a început să lucreze pe patru aparate. "Mă ustură palmele, seara le dau cu cremă şi apoi o iau de la căpăt". Aşa a ajuns la Londra să facă trei concursuri complete şi să cîştige medalia de aur la sărituri.

Dar povestea londoneză nu se termină aici. Azi ea intră în finala la sol, acolo unde are un titlu de apărat. Adriana Pop i-a găsit melodia perfectă. "Shine on you crazy diamond". Un diamant de fată, care la 22 de ani încă mai caută perfecţiunea.

Sper ca v-a placut, cum si mie mi-a placut! Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Ivan Patzaichin

Salutare prieteni ai sportului!

Astazi, mi-a soptit o pasarica sa va fac cunoscut sau sa va amintesc despre unul dintre cei mai apreciati sporitivi romani: Ivan Patzaichin, o adevarata legenda in canoe.

Ivan Patzaichin (nascut in 26 noiembrie 1949, Mila 23, Tulcea) este un fost canoist roman, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vara din 1968, 1972, 1980 și 1984 si triplu laureat cu argint. Este lipovean.

A absolvit Institutul de Educatie Fizica si Sport in 1975 și a devenit membru al Clubului Sportiv Dinamo din Bucuresti.

La data de 1 decembrie 2004, colonelul in rezerva Ivan Patzaichin din Ministerul Administratiei si Internelor a fost inaintat la gradul de general de brigada (cu o stea), in rezerva. In prezent este antrenorul lotului olimpic de caiac-canoe.

Patzaichin s-a nascut în satul Mila 23, comuna Crisan, Romania, ca fiul lui Vicol si Alexandra. S-a nascut in ziua in care in satul sau se sarbatorea Hramul Bisericii din Mila 23, iar parintii sai au decis sa poarte numele Ivan, sfantul zilei respective. Pana la plecarea sa la Bucuresti, viata lui s-a petrecut între Mila 23 si Sulina (unde isi petrecea vacantele la bunici) si, uneori, Tulcea. Incepand de la varsta de 16 ani a fost incadrat ca ajutor de pescar, ajutandu-l pe tatal sau.

Ivan si-a inceput cariera la Clubul Sportiv Dinamo Bucuresti in luna martie 1967, unde a fost recomandat de niste consateni ai sai. Acestia practicau caiac-canoe și iesisera campioni mondiali in urma cu un an. Acest fapt l-a ambitionat pe Ivan sa incerce si el sa practice acest sport. A facut parte din Clubul Sportiv Dinamo Bucuresti timp de 43 de ani, 18 ani în calitate de sportiv si 25 ani ca antrenor. In 1983 a terminat Institutul de Educatie Fizica si Sport, iar in anul 2008 a sustinut lucrarea de dizertatie la masterul Educatie fizica si managementul structurilor si activitatilor sportive.

A participat la 5 editii ale Jocurilor Olimpice de Vara: Mexico 1968, Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 si Los Angeles 1984. La cele cinci editii a cucerit 7 medalii: 4 de aur (C-1 1000 m: 1972, C-2 1000 m: 1968, 1980, 1984) și 3 de argint (C-2 500 m: 1980, 1984; C-2 1000 m: 1972).

A castigat 22 de titluri la 11 editii ale Campionatelor Mondiale: Copenhaga 1970, Belgrad 1971, 1975, 1978 si 1982, Tampere 1973 si 1983, Mexico 1974, Sofia 1977, Duisburg 1979 si Nottingham 1981. A cucerit 9 medalii de aur (C-1 1000 m: 1973, 1977; C-1 10000 m: 1978, C-2 500 m: 1979, C-2 1000 m: 1970, 1981, 1983; C-2 10000 m: 1982), 4 medalii de argint (C-1 1000 m: 1975, C-2 1000 m: 1971, C-2 10000 m: 1981, 1983) si 9 medalii de bronz (C-1 500 m: 1971, 1973, 1974; C-1 1000 m: 1974, 1978, 1979; C-1 10000 m: 1974, 1977, 1979). A castigat o singura medalie de aur la C2-1000m la Campionatele Europene din 1969 de la Moscova, dupa aceasta editie Campionatele Europene fiind suspendate pana în anul 1997.

In seriile de calificare la cursa de C1 1000m, dupa start, la primele lovituri, pagaia cu care vaslea Ivan s-a rupt. Regulamentul de concurs permitea oprirea cursei daca se produceau nereguli în primii 25 de m. Insa, arbitrii nu au observat cand Ivan a ridicat pagaia si a aratat ca aceasta fusese rupta. Din cauza valurilor, barca a depasit linia celor 25 de metri si Ivan s-a vazut nevoit sa continue cursa cu restul pagaii, incercând sa nu depaseasca linia culoarului. După 3 minute de la sosirea penultimului sportiv, Ivan s-a apropiat de sosire, în apluzele publicului, care nu avea cum sa vada ca el se folosea doar de un ciot din pagaie. Dupa terminarea cursei a fost declarat descalificat prin abandon, contrar regulamentului care nu prevedea un barem de timp in care sa se desfasoare proba. Dupa contestatii din partea oficialilor romani, lui Ivan i s-a acordat dreptul de a participa la recalificari. Urmatoarele curse, recalificari, semifinale si finala, au fost castigate de Ivan intr-o maniera categorica.

Incepand din anul 1968 este Maestru Emerit al Sportului, in 1982 este declarat Maestru Internațional al Sportului, iar din 1991 a devenit Antrenor Emerit.
In anul 1990 i s-a decernat din partea Comitetului Olimpic International cea mai inalta distinctie a acestui for, respectiv Ordinul Olimpic Colanul de Platina, fiind singurul sportiv roman detinător al acestui ordin. In anul 2000 a primit Ordinul National “Serviciul Credincios” in gradul de Ofiter , iar in anul 2008 a primit Ordinul “Meritul Sportiv” in clasa I.

In 2010 a fost distins cu Decoratia Regala “Nihil Sine Deo”, primit prin ordinul Majestatii Sale Regelui Mihai I, Seful Casei Regale a Romaniei.

Din 1976 a devenit antrenor, insa activitatea de antrenorat a inceput-o in anul 1985. In aceasta calitate a participat impreuna cu elevii sai la 5 editii ale Jocurilor Olimpice de Vara: Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 si Beijing 2008. De-a lungul carierei de antrenor a cucerit peste 150 de medalii olimpice, mondiale si europene.

Chiar daca nu prea mai este vreme buna acum pentru o intrecere pe ape, poate reusim totusi sa facem macar ceva miscare pe ziua de azi, nu?

Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va dea energie, putere si pofta de viata!

C.S. Oltchim Ramnicu Valcea

Buna ziua tuturor!

Mai intai de toate o sa fiu clar si o va martusesc ca nu sunt un impatimit al sporturilor, preferand mai degraba sa citesc despre orice altceva decat despre lumea sportului. Insa vreau sa va dovedesc ca mai exista si altceva pe lumea asta decat acel asa zis fotbal mult prea mediatizat din zilele noastre in care mai toate meciurile nu sunt altceva decat niste blaturi in jurul carora se invart o groaza de bani. Sper totusi ca veti aprecia efortul meu si ca nu-l voi face in zadar.

Cu acesea fiind spuse, hai sa-i dam drumul, iar asa cum reiese in mod evident din titlu, astazi va voi prezenta cate ceva despre clubul sportiv Oltchim din Ramnicu Valcea, mai cu seama despre echipa feminina de handball a acestui club.

De ce am ales tocmai aceasta echipa echipa? Sincer nu stiu sa va spun cu certitudine, insa va pot spune ca stiu atat: acesta echipa este un model de urmat in lumea sportului romanesc, fiind dupa cate stiu eu, cea mai buna din Romania, afirmandu-se si in competitii internationale.

C.S. Oltchim Ramnicu Valcea este cea mai galonata echipa de handball feminin din Romania. Ea isi disputa meciurile de acasa in Sala Spoturilor „Traian”. Asa cum poate era de asteptat, este sponsorizata de intreprinderea chimica Oltchim. Este echipa fanion a municipiului Ramnicu Valcea. Ultimul antrenor a fost Radu, iar actualul antrenor este Jakob Vestergaard. Echipa a castigat Campionatul Romaniei saisprezece ori, Cupa Romaniei de treisprezece ori, are in palmares doua trofee IHF, o Cupa a Cupelor, o Supercupa a Europei si un Trofeu al Campioanelor.

Echipa a participat la multe turnee amicale internationale reusind sa castige de nenumarate ori astfel de competitii ( Bad Urach – Germania, Bondy – Franta, Augsburg – Germania, Strassburg – Franta, Szabela Cup – Ungaria etc.). In august –septembrie 1984 echipa „ OLTCHIM ” în calitate de detinatoare a „ Cupei I.H.F.” a participat la prima editie a „ Supercupei Europei ” organizata de Federatia Jugoslava de handball la Varazdin, în compania echipelor Radnicki Belgrad detinatoarea Cupei campionilor europeni si Dalma Split detinatoarea Cupei Cupelor din acel an, reusind ca dupa o comportare de exceptie sa castige trofeul pus in joc „SUPERCUPA EUROPEI”.

In 2007, C.S. Oltchim a organizat editia Supercupei Europei, competitie ce se intituleaza mai nou “Trofeul Campioanelor”, participante fiind Slagelse DT din Danemarca, castigatoarea Ligii Campionilor, Zvezda Zvenigorod, castigatoarea Cupei EHF, Lada Toglijati, finalista Ligii Campionilor (ambele din Rusia) si Oltchim Rm. Valcea, castigatoarea Cupei Cupelor. Confirmand valoarea deosebita “Oltchim” a reusit sa se impuna in finala cu Zvezda Zvenigorod cu scorul de 23 – 19 castigand astfel “Trofeul Campioanelor”.

Tot in 2007, “Supercupa Romaniei” aflata la debutul ei sub organizarea Federatiei Romane de Handbal a fost castigata de Oltchim dupa ce a invins formatia Rulmentul Brasov cu scorul de 28 – 24 in jocul pe care l-a disputat la Chiajna pe data de 8 august.

In anul 2008. C.S. Oltchim a ajuns pana in faza grupelor principale ale Ligii Campionilor unde a terminat pe a III-a pozitie intr-o grupa cu Gyori Audi ETO, 1.FC Nurnberg si HC Lada Togliatti.

Anul 2009 a insemnat pentru club o clasare pe a III-a pozitie a aceleasi competitii, Liga Campionilor, fiind eliminata in semifinale de Viborg HK. Echipele Gyor Audi ETO, HC Lada Togliatti, Larvik HK, Krim Mercator, Buducnost Podgorica si Podravka Vegeta au fost adversarele Oltchimului pana in faza semifinala a competitiei.

In sezonul 2009/2010 obiectivele echipei au fost atinse, anume calificarea in finala celei mai prestigioase competitii intercluburi, Liga Campionilor (EHF Champions League) şi castigarea Ligii Nationale a Romaniei. Pentru a-si atinge obiectivul, formatia noastra a invins în Liga Campionilor formatii renumite in Europa ca : Gyori Audi ETO, Hypo NO, HC Dinamo Volgograd, Zvezda Zvenigorod, etc, eliminand in semifinale campioana Ungariei, Gyori Audi ETO. Din pacate succesele echipei noastre in Liga Campionilor s-au oprit in finala, castig de cauza in dubla mansa avand formatia daneza, Viborg HK, dupa doua rezultate in favoarea acestora, respectiv 28 – 21 la Viborg şi 31 – 32 la Bucuresti. Locul II in aceasta prestigioasa competitie este o performanta remarcabila, neatinsa inca de vreo formatie romaneasca la niciun sport de la revolutie si pana in prezent.

În sezonul competitional 2010-2011 s-au alaturat valorosului grup si jucatoarele Managarova Iulia din Ucraina (componenta a lotului national) si sportiva de origine turca Yeliz Ozel. (componenta a nationalei Turciei). Din pacate in acest sezon obiectivele nu au fost indeplinite decat partial si anume castigarea campionatului intern, obiectivul principal si anume jucarea finalei Ligii Campionilor fiind ratat.

In actualul sezon C.S. Oltchim a realizat noi transferuri si anume: interul stang Jovanovic Marija (Muntenegru) capitanul echipei Buducnost Podgorica, interul stang Bradeanu Aurelia de la Audi Eto Gyor, interul drept Chirila Oana de la SD Itxako, portarul Knezovic Sanela (Croatia) de la Buducnost Podgorica, pivotul Vetkova Ekaterina (Rusia) de la Zvezda Zvenigorod. De asemenea s-a reintors la echipa si interul stang/centrul Babeanu Elena Daniela, care sezonul trecut a fost imprumutata la H.C. Zalau. In lotul largit a fost cooptata si tanara jucatoare Safta Nicoleta (pivot) de la C.S. Chimia. Tot in scopul imbunatatirii performantei echipei a fost adus preparatorul fizic Kuhn Frank din Franta.

De-a lungul acestor ultimi 31 de ani, clubul „ OLTCHIM ” a furnizat anual între 3 si 8 jucatoare echipei nationale a Romaniei din care merita sa mentionam nume mari de jucatoare precum: Verigeanu Maria, Lada Cristina, Rodeanu Doina, Matei Edith, Topea Liliana, Tirca Mariana, Cozma Valentina, Iovanescu Simona, Lazar Steluta Luca, Patru Marinela, Luminita Hutupan si altele.

Vorbind de trecut, sa nu uitam performantele obtinute la nivel de juniori deoarece echipa de junioare I a clubului Oltchim a obtinut de sapte ori titlu de campioana nationala în anii 1989, 1994, 1998, 2003, 2004, 2005 si 2006, cea de junioare II în 1999 iar cea de junioare III în 2000.

Se poate spune, astfel ca începand cu anul 1985 C.S. „ OLTCHIM ” a format în cadrul sau o adevarata scoala de handball, o pepiniera handbalistica pentru echipa de senioare, furnizand în acelasi timp si sportive loturilor nationale de junioare si de tineret ale Romaniei care în ultimii ani au cucerit doua titluri de campioane mondiale la tineret în 1995 ( Brazilia ) si 1999 ( China ) precum si doua titluri de campioane europene la junioare în 1998 (Slovacia) si 2000 (Franta).

Incepand cu 01 februarie 2007 sportivele sectiei de handbal activeaza intr-un club profesionist, schimbat astfel dintrun club de amatori polisportiv intrunul monosportiv cu activitate unica handbalul, respectand prin aceasta modalitate cerintele comunitatii europene.

Convinsi fiind de faptul ca alaturi vom avea publicul spectator ce s-a constituit de fiecare data in al 8-lea jucator de pe teren, un bun cunoscator al fenomenului handbalistic feminin, nu ne ramane decat sa asteptam castigarea unui nou trofeu national, a unei cupe a Romaniei, precum si a mult ravnitei Ligi a Campionilor.

Multumesc celor ce s-au ostenit sa citeasca cele cateva randuri despre aceasta minunata echipa. Dumenzeu sa va binecuvanteze!

P.S.: Cei ce m-au urmarit de la inceput stiu asta, insa pentru cei noi pe acest blog, maine nu va fi nicio postare noua.