Unguri, secui si sasi

Buna ziua dragi cititori! Este luni, asadar avem parte de o noua lectie de istorie! De aceasta data vom vorbi despre prezenta pe pamanturile romanesti a ungurilor, secuilor si sasilor.

Instalati in Campia Pannonica la sfarsitul secolului al IX-lea, maghiarii, numiti mai tarziu unguri, si-au inceput expansiunea spre rasarit unde s-a lovit de rezistenta armata a populatiilor slave, turanice si romanesti din interiorul si exteriorul arcului carpatic. In aceasta expansiune s-au bizuit pe secui si pe sasi. Cucerirea maghiara a grabit procesul de cristalizare politica din Transilvania ducand la constituirea voievodatului.

Ungurii. Venind dinspre regiunile muntilor Altai, maghiarii, de origine fino-ugrica, au inaintat spre apus ocupand succesiv tinuturile de stepa intre cursul mijlociu al Volgai si Muntii Ural, apoi cele dintre Nipru si Don, pentru a ajunge in nordul Marii Negre. Sub conducerea lui Árpád au parasit si aceasta regiune si traversand Carpatii Nordici, s-au asezat in Campia Pannonica, intr-o regiune numita Tara Ugvarului, de unde si denumirea de unguri data noilor veniti. Reunite intr-un stat, triburile maghiare au intreprins numeroase expeditii de jaf spre apusul Europei carora le-a pus capat Otto cel Mare in lupta de la Luchfeld. Spre sud au fost intampinati de bizantini, iar spre est au dat peste romani si slavi aflati ni plin proces de structurare politico-statala. Gesta Hungarorum, cronica notarului anonim al regelui Béla, mentiona existenta la sfarsitul secolului al IX-lea a trei ducate sau voievodate ale lui Gelu, Glad si Menumorut. Pe masura inaintarii initiale de Stefan spre centrul si sudul Transilvaniei, maghiarii au anihilat structurile politice autohtone, la sfarsitul secolului al XII-lea si inceputul secolului al XIII-lea, cucerirea Transilvaniei fiind incheiata. Contactul dintre populatia romano-slava si unguri poate fi pusa in evidenta printr-o serie de influente lingvistice reciproce.

Secuii. Extinderea stapanirii Regatului Maghiar pana la limita Carpatilor Meridionali si rasariteni s-a facut cu aportul secuilor. Inruditi cu maghiarii si luptatori de avangarda ai acestora in perioada cuceririi Pannoniei, secuii au fost instalati in Transilvania mai intai in Bihor, apoi pe Mures si Tarnave, iar la inceputul secolului al XIII-lea in curbura Carpatilor pentru apararea trecatorilor si granitelor. Cronicarul de la Kéza ne relateaza ca ei au convietuit pasnic cu populatia romaneasca din Transilvania, imprumutand multe elemente de civilizatie ca portul, scrisul si felul de a-si face casele. Cunoscand initial o organizare gentilic arhaica pe triburi si neamuri impartite pe ramuri, secuii au evoluat treptat spre o organizare proprie de tip feudal, bazata pe respectarea autonomiei recunoscute de regalitatea maghiara.

Sasii. Colonistii germani cunoscuti in general sub denumirea de sasi au sosit in Transivania in grupuri mici si s-au asezat in regiunea Orastiei, Sibiului, a Tarnavelor si in Tara Barsei, ajungand in nord pana in regiunea Bistritei-Nasaud. Veniti de prin partile Flandrei, ale Rinului mijlociu si al Saxoniei, au primit proprietati intinse si privilegii si si-au intemeiat asezari proprii, avand o contributie insemnata la dezvoltarea comertului, a mestesugurilor si a mineritului. Orase ca Sibiu, Brasov, Sighisoara, Medias, Bistrita, intemeiate de ei, au cunoscut o puternica inflorire. Organizarea autonoma a sasilor, dependenta directa de regalitatea maghiara si libertatile de care s-au bucurat au fost consemnate in Andreanum, emis de regele Andrei al II-lea, in care sunt cuprinse si importante stiri referitoare la romanii din acel teritoriu.

Pentru a opri invaziile cumanilor stabiliti la sud de Carpati si a deschide calea expansiunii maghiare peste munti, regele Andrei al II-lea a instalat in Tara Barsei Ordinul Cavalerilor Teutoni. Acestia intrand in conflict cu regatul maghiar, au parasit la scurt timp Transilvania, urme ale trecerii lor fiind Feldioara si Codlea. In temeiul unui privilegiu din 1247 a fost adus la Severin un detasament al Ordinului Cavalerilor Ioaniti cu misiunea de a apara regatul impotriva tatarilor si de a participa la expeditiile organizate la sud de Dunare. Cavalerilor Ioaniti le era destinat un vast teritoriu (Tara Severinului), pe care din motive necunoscute l-au ocupat doar etemer.

Acum dupa cum observati, nu trebuie negat faptul ca maghiarii au si ei partea lor pozitiva pentru dezvoltarea Transilvaniei, insa nu trebuie uitat nici faptul ca poporul roman a fost acolo de cu mult inainte.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Geto-dacii si romanii - Recapitulare

Buna ziua dragi cititori! Așa cum am spus în urma cu o săptămână, astazi avem parte de recapitularea studiului despre popoarele din care s-a format poporul român. Și ca sa nu ziceți că sunt rău și că vă bat prea mult la cap cu atâta istorie, de aceasta dată voi face totul cat mai scurt cu putință, dar suficient de concis.

Vorbim așadar în primul rând de geto-dacii care au stăpânit ținutul României actuale și chiar mai mult, având ca granițe țărmul Mării Negre si Bugul spre est, Cadrilaterul Boem, Dunarea Panonică și Morava spre vest, Carpații Păduroși spre nord și Muntele Haemus (lanțul Balcanic) spre sud. Ei erau organizați în triburi până la la formarea regatului Dacia sub Burebista, cu capitala așezată la Sarmizegetusa. Asemeni majorității popoarelor antice și poporul geto-dac avea o religie politeista, iar zeitatea suprema era Zamolxis. Având resurse naturale suficiente, poporul geto-dac s-a dezvoltat bine din punct de vedere economic si militar, fiind d temut chiar si pentru Imperiul Roman.

Romanii însă nu au putut permite existența unui alt popor cu care să impartă lumea, astfel că în urma a două campanii militare in forță (101-102 și 105-106) desfășurate sub comanda împăratului Traian au reușit să invingă și să supună poporul geto-dac.

A urmat apoi inevitabila stăpânire romană. Chiar dacă a fost ocupată o perioadă destul de scurtă (107 – 271/276), Dacia a fost poate provincia cu cea mai intensă colonizare, cu oameni din toate provinciile imperiului. În mod evident, sub această ocupare, romanii și-au impus legile administrative, limba latină și au adus cu ei cultura romană, lăsând loc prea puțin pentru păstrarea moștenirii dacice.

Confruntat cu situația gravă din provinciile Spania și Galia, care se separaseră de Imperiul Roman și iși proclamaseră un Imparat Celt, si cu devastarea provinciilor din Balcani de către Goți, Carpi și alți Barbari, Aurelian (270-275) a retras administrația și restul trupelor din fosta provincie Dacia Traiana, și a stabilit cetățenii romani la sud de Dunăre, în Moesia, creând provincia Dacia Aureliana, divizată apoi în Dacia Ripensis, lângă Dunăre, cu capitala Ratiaria (acum Arcear în Bulgaria) și Dacia Mediterranea, cu capitala la Serdica (acum Sofia, capitala Bulgariei). Astfel Dacia a fost prima provincie romană abandonata, și poate primul pas catre dezmembrarea Imperiului Roman.

Deși romanii s-au retras, moștenirea lor a rămas și astfel a luat naștere poporul român.

Și iată cum într-un final am reușit sa terminăm și acest capitol.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Retragerea romana

Buna ziua dragi cititori! Astazi, la un nou inceput de saptamana avem din nou parte de o lectie de istorie, ci anume va voi prezenta pe scurt retragerea romana de pe teritoriul Daciei.

Stapanirea romana a provinciei era, dificila, unii istorici sustinand ca in provincia Dacia romana nu a existat nici un an fara conflicte cu triburile vecine nesupuse Romei. Se spune ca Hadrian, constient de dificultatea mentinerii, s-a gandit la abandonarea provinciei, dar ceea ce l-a facut sa renunte la acest gand a fost siguranta colonistilor romani din acea regiune.

Incepand cu 234, o serie de evenimente slabesc puterea Romei. Legiunile din Pannonia isi proclama propriul imparat, din 236 Maximinus Thrax (primul Imparat Roman de origine barbara) se afla in razboaie continue cu Dacii Liberi si Sarmatii, in cele din urma fiind asasinat de propriile trupe, intre 238 - 251 Gotii si Carpii intreprind o campanie de raiduri devastatoare asupra provinciilor romane Dacia si Moesia, asediind orase situate adanc in Balcani si destabilizand Imperiul Roman - Decius e primul imparat roman care moare pe campul de lupta. In timpul lui Gallienus romanii pierd controlul in Dacia in fata Gotilor si a Carpilor, cu exceptia unor fortificatii intre raul Timis si Dunare. Nu se cunosc detalii ale situatiei in provincia Dacia, doar o declaratie a lui Rufius Festus "in timpul imparatului Gallienus, Dacia a fost pierduta" si oprirea subita a inscriptiilor si monedelor romane din Dacia in anul 256 atesta dezintegrarea administratiei romane in provincia Dacia.

Istoricul got Jordanes in lucrarea sa din 551 Getica (De Origine Actibusque Getarum) ii descrie pe goti ca fiind urmasii getilor lui Burebista si Deceneus, lucru explicat de unii istorici prin apropierea fonetica a celor doua cuvinte.

Confruntat cu situatia grava din provinciile Spania si Galia, care se separasera de Imperiul Roman si isi proclamasera un Imparat Celt, si cu devastarea provinciilor din Balcani de catre Goti, Carpi si alti Barbari, Aurelian (270-275) a retras administratia si restul trupelor din fosta provincie Dacia Traiana, si a stabilit cetatenii romani la sud de Dunare, in Moesia, creand provincia Dacia Aureliana (Dacia Aureliani), divizata apoi in Dacia Ripensis, langa Dunare, cu capitala Ratiaria (acum Arcear in Bulgaria) si Dacia Mediterranea, cu capitala la Serdica (acum Sofia, capitala Bulgariei).

Astfel Dacia a fost prima provincie romana abandonata, si poate primul pas catre dezmembrarea Imperiului Roman.

Dupa retragerea romana, teritoriile fostei provincii Dacia au facut parte din regatul Vizigotilor. In secolul IV, acestia au fost alungati spre vestul Europei de invaziile hunilor europeni. In 332, imparatul Constantin initiaza constructia unui pod peste Dunare care sa lege Imperiul Roman de Rasarit de vechea Dacie, si o campanie prin care si-a atribuit titlul de Dacicus. Probabil una dintre ultimele mentionari in documente a termenului "dac" apartine istoricului grec Zosimos, care in secolul V mentioneaza tribul numit de el "carpo-daci", trib infrant de Imperiul Bizantin.

Si iata ca am ajuns si la final cu studiul antichitatii, urmand ca peste o saptamana sa facem o scurta recapitulare, iar de peste doua saptamani sa dam drumul la un nou capitol.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Stapanirea romana - Partea a II-a

Buna ziua dragi cititori! Astazi continuam cu lectia despre stapanirea romana.

Pentru a indeparta pericolul creat si a pacifica zona, Hadrian se deplaseaza la Dunare in anul 117. Acolo le ofera roxolanilor subsidii, reusind astfel sa opreasca atacurile venite din partea lor. De asemenea, exista posibilitatea ca si abandonarea Munteniei si a sudului Moldovei, intreprinsa de Hadrian, sa se fi facut pentru a le permite roxolanilor sa se stabileasca in aceste zone. Urmeaza apoi infrangerea iazigilor pentru care imparatul ii acorda lui Q.Marcius Turbo, general experimentat care infransese rascoale in Egipt si Cirenaica, o comanda exceptionala asupra Daciei si a Pannoniei Inferior. Dificultatea cu care aceste atacuri au fost respinse a facut evident faptul ca Dacia necesita o noua organizare, o impartire care sa o faca mai usor de aparat. Aceasta reorganizare a avut loc probabil in anul 118, o data cu zdrobirea iazigilor.

Cu toate ca renuntase la planul abandonarii complete a provinciei si ca respinsese cu succes atacurile barbarilor, pentru Hadrian era evidenta necesitatea unei noi organizari. De altfel, el revenise la conceptia politica a lui Augustus : “o politica defensiva in cadrul limitelor existente”. Se pare ca initial au fost create Dacia Inferior din teritorii care apartineau Moesiei Inferior: estul Olteniei si probabil sud-estul Transilvaniei, si Dacia Superior cuprinzand Transilvania, Banatul si vestul Olteniei. Prima mentiune a Daciei Superior apare intr-o diploma militara din 29 iunie 120, ceea ce implica si existenta Daciei Inferior. Este de presupus, totusi, ca aceasta organizare s-a realizat ceva mai devreme, probabil o data cu infrangerea iazigilor, deci in jurul anilor 118-119. Dupa cum am mai mentionat, Muntenia si Moldova de sud fusesera abandonate deja la momentul incheierii pacii cu roxolanii. Cele mai mari probleme in privinta reorganizarii sunt puse de provincia Dacia Porolissensis. O diploma militara din 10 august 123, descoperita la Gherla, este data pentru trei unitati auxiliare din aceasta provincie. Aceasta este prima mentiune a Daciei Porolissensis. Parerile istoricilor sunt divergente. Ioan I. Russu considera ca desprinderea Daciei Porolissensis s-a facut intre anii 120-123, aceasta neputand exista inainte de anul 120 cand, la 29 iunie, doua diplome militare descoperite la Porolissum si Caseiu vorbesc de Dacia Superior. Prin urmare, aceasta masura, neputandu-i fi atribuita lui Turbo, ar fi probabil o masura politico-militara a imparatului Hadrian si a guvernatorului Daciei Superior, Iulius Severus. Pe de alta parte, M.Barbulescu considera ca noua provincie ar fi fost creata deodata cu Dacia Superior si Inferior si, probabil, nu mai tarziu de anul 119, crearea ei inscriindu-se perfect in demersul de reorganizare al imparatului. Oricum ar fi fost, aceasta provincie era formata din zona nordica a fostei provincii Dacia, pana la Aries si Muresul superior. Avand in vedere faptul ca Legiunea a IV-a Flavia Felix fusese transferata la Singidunum, in Dacia Superior ramane o singura legiune, a XIII-a Gemina, ceea ce inseamna ca guvernatorul provinciei avea sa fie de acum incolo de rang praetorian. Initial, Dacia Inferior si Dacia Porolissensis, neavand nicio legiune vor fi conduse de un procurator Augusti. Dupa cum am mentionat, scopul crearii celor trei provincii a fost facilitarea apararii acestei granite a Imperiului, foarte intinsa de altfel. Dupa cum afirma Ioan I. Russu, aceasta reorganizare apare “ca dovada a intensificarii controlului roman in aceasta zona si a necesitatii intaririi apararii Daciei printr-un corp de armata auxiliar”.

Mai ales Dacia Porolissensis constituia un bastion inaintat al apararii Imperiului, dispunand inca de la inceput de o armata proprie, dupa cum mentioneaza si diploma de la Gherla. Semnificativa este si mutarea, mai tarziu, a Legiunii a V-a Macedonia in aceasta provincie, la Potaissa.

Aceasta organizare va dura pana in timpul lui Marcus Aurelius care va transforma Dacia intr-un organism unitar, noua provincie Dacia, impartind-o in trei districte financiare: Dacia Apulensis, Dacia Malvensis, Dacia Porolissensis, conduse de un guvernator, consularis trium Daciarum.

In anul 212, imparatul roman Caracalla i-a declarat prin decretul numit "Constitutio Antoniniana" pe locuitorii Daciei cetateni romani, alaturi de toti ceilalti cetateni ai Imperiului Roman.

Se cunosc numele a mai multe cohorte recrutate din Dacia, stationate in Britania la Birdoswald, la Chester si la Vindolanda, in Armenia, in Balcani, in Cappadocia si alte provincii romane.

Gata pentru azi! Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Stapanirea romana

Buna ziua si bun venit la o noua lectie de istorie! Astazi va voi prezenta o parte din stapanirea romana, urmand ca lunea urmatoare sa continuam cu partea a doua si cu retragerea romana.

Provincia Romana Dacia cuprindea Banatul si Ardealul. Alte regiuni ale fostului regat dac au fost fie incluse provinciei Moesia, fie au ramas libere de stapanirea romana. Legiunea a XIII-a Gemina si Legiunea a V-a Macedonica, cu numeroase trupe auxiliare stationand in castrele din Alba Iulia si Potaissa. Colonisti din toate provinciile romane au fost adusi in Dacia. De asemenea si multi daci fugiti in alte zone ale Daciei au revenit.

Trei drumuri militare au fost construite pentru a uni orasele principale, in timp ce un al patrulea, numit "Traian", traversa Carpatii si intra in Transilvania prin trecatoarea Turnu Rosu.

Principalele orase ale provinciei erau Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa (astazi Sarmizegetusa, judetul Hunedoara), Apulum (azi Alba-Iulia, judetul Alba), Napoca (azi Cluj-Napoca, judetul Cluj) si Potaissa (azi Turda, judetul Cluj)

Limba romana moderna este considerata o limba romanica. De asemenea, chiar daca a fost ocupata pentru o perioada scurta (107 - 271/276), Dacia a fost poate provincia cu cea mai intensa colonizare, cu oameni din toate provinciile imperiului, iar latina s-a impus ca o lingua franca, procesul fiind asemanator, in anumite privinte, cu colonizarea europeana a Statelor Unite si a Americii Latine.

In timpul cat au facut parte din structurile Imperiului Roman, teritoriile nord-dunarene au avut mai multe organizari administrative, fie ca a fost vorba de simple impartiri, fie ca au fost abandonate diferite teritorii. Una dintre cele mai importante reorganizari a avut loc in timpul imparatului Hadrian, reorganizare care poate fi incadrata intr-un context mai larg, al crizei Imperiului Roman si al abandonarii teritoriilor asiatice cucerite de Traian.

In 106 Decebal este definitiv infrant de trupele romane si o parte insemnata a teritoriului condus de acesta este transformat in provincie romana. Traian mai ramane o perioada in noua provincie pentru a o organiza. Astfel, el da o lex provinciae care fixa probabil forma de organizare, conducerea, hotarele, trupele si impozitele.

Inca din anul 102, prin pacea incheiata cu Decebal, romanilor le sunt cedate Muntenia, sudul Moldovei, eventual estul Olteniei si sud-estul Transilvaniei care vor fi inglobate provinciei Moesia Inferior din care vor face parte pana la moartea lui Traian. Exista posibilitatea ca, tot in anul 102 sa fi fost creat un district militar roman, sub conducerea lui Longinus si care cuprindea Banatul, vestul Olteniei si sudul Transilvaniei. In anul 106 se formeaza provincia Dacia propriu-zisa, cuprinzand vestul Olteniei, Banatul si cea mai mare parte a Transilvaniei. Aceasta este organizata ca provincie imperiala, lucru explicabil prin faptul ca se afla chiar la granita Imperiului. Ea va fi condusa de un legatus Augusti pro praetore ales din ordinul senatorial si care indeplinise in prealabil functia de consul. Odata stabilita organizarea noii provincii, pacificarea acesteia s-a realizat relativ repede, lucru dovedit si de emisiunea monetara din anul 112, unde legenda Dacia Capta devine, semnificativ, Dacia Augusti Provincia. In anul 117 imparatul Traian, cel care fusese proclamat Optimus Princes, moare. Ii urmeaza la tron Hadrian, despre viata caruia principalele informatii provin din controversata serie de biografii Istoria Augusta. Dupa cum remarca Dan Ruscu, viata lui Hadrian apartine primului grup de vitae “ceea ce indica un grad mare de informatii reale si credibile” . Autorul capitolului despre viata lui Hadrian este Spartianus. Domnia lui Hadrian incepe in conditii vitrege. Astfel, el este nevoit sa abandoneze teritoriile asiatice cucerite de Traian si care nu fusesera pacificate. Este lesne de imaginat in ce lumina l-a pus aceasta actiune fata de o parte din contemporanii sai, care vazand in Traian pe cel mai bun dintre principi l-au considerat pe Hadrian un succesor nedemn. Un pasaj din Eutropius vorbeste despre faptul ca in acest context al abandonarii provinciilor asiatice, coroborat cu atacurile iazige si roxolane asupra Daciei, Hadrian ar fi avut ideea de a abandona si aceasta provincie, idee la care a renuntat la sfatul “prietenilor” sai care motivau ca prea multi cetateni romani ar ramane astfel la bunul plac al barbarilor. Mai important decat faptul ca aceasta intentie a existat sau nu este ceea ce rezulta din textul lui Eutropius, si anume ca, “spre deosebire de provinciile de dincolo de Eufrat, Dacia avea o organizare avansata si un numar mare de colonisti” .

Asta a fost pe ziua de azi! Restul il veti afla saptamana viitoare.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Cucerirea romana

Buna ziua si bun venit la o noua lectie de istorie!

Dat fiind faptul ca astazi sunt ocupat, va voi prezenta doar cucerirea romana, urmand ca despre stapanirea romana sa vorbim lumea urmatoare. Ma gandesc ca totusi o vi se para ok, fiindca la urma urmei e mai putin de citit. Sa-i dam drumul.

Din 85 pana in 89, dacii au dus doua razboaie impotriva romanilor sub conducerea lui Duras si apoi Decebal. Dupa doua rasturnari de situatii, romanii, sub conducerea lui Tettius Iullianus aveau un mic avantaj, dar vor fi nevoiti sa faca pace din cauza infrangerii lui Domitian de catre Marcomani (trib germanic). Intre timp, Decebal si-a refacut armata, iar Domitian este fortat sa accepte plata unui tribut anual dacilor. Astfel Roma a platit timp de peste un deceniu tribut Daciei.

Traian initiaza o ampla campanie impotriva dacilor dupa ce devine imperator, o campanie cunoscuta ca Razboaiele Dacice, razboaie ce vor necesita utilizarea unei treimi din efectivul intregii armate a Imperiului Roman. Rezultatul primei campanii (101-102) a fost atacul capitalei dace, Sarmizegetuza si ocuparea unei parti din tara. Cel de-al doilea razboi dacic (105-106) s-a terminat cu infrangerea lui Decebal si sinuciderea acestuia, regatul sau fiind cucerit si transformat in provincia romana Dacia. Dupa infrangerea dacilor, Traian a organizat la Roma cea mai mare si mai costisitoare festivitate, care a durat aproximativ 123 de zile, cantitatea de aur si argint pradata din Dacia de catre romani fiind apreciata de cronicarii antici ca fabuloasa. Zeci de mii de daci au fost dusi in sclavie la Roma, alte zeci de mii de daci au fugit din Dacia pentru a evita sclavia.

Detaliile razboiului au fost relatate de Dio Cassius, dar cel mai bun comentariu este celebra Columna a lui Traian construita in Roma.

Imi cer scuze din nou pentru cei care si-ar fi dorit sa afle mai multe pe ziua de azi, dar asta este.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Geto-Dacii, partea a II-a

Buna ziua tuturor!

Astazi va voi prezenta cea de-a doua parte a lectiei despre geto-daci. Fara prea multe introduceri, sa-i dam drumul!

Dacii erau organizați în state și aveau cetăți numite dava. Din agricultură obțineau: grâu, vin, miere, creșteau vite și cai, dar și pescuiau. Îmbrăcămintea era făcută din lână de oaie și din cânepă. Dacă la șes locuințele erau făcute din nuiele împletite pe pari și zidite cu pământ, la deal și la munte ele erau făcute din lemn, folosindu-se bârnele încheiate. Conducerea o avea regele, ajutat de un sfat de nobili, și mai era consiliat de un preot. Dacii se ocupau cu extracția și prelucrarea metalelor din care confecționau unelte, arme, obiecte de cult sau mobilier, podoabe, vase și monede. Ceramica era prelucrată atât cu mâna cât și cu roata olarului și devenise o artă. Slujbele religioase se țineau în sanctuare ce aveau formă patrulateră sau circulară. Ritualul funerar consta în arderea morților, iar cenușa era pusă în urne și îngropată în pământ. Dacii iubeau muzica. Izvoarele antice spun că ei cântau din gură, dar și din chitare. Dion Crysostomos îi socotea pe geți la fel de înțelepți ca și grecii.

Dacii obținuseră deja un grad înalt de civilizație până să ia pentru prima dată contact cu romanii. Ei credeau în nemurirea sufletului și considerau moartea ca o simplă schimbare de țară. Conducătorul preoților avea o poziție importantă ca reprezentant al zeității supreme, Zamolxis, pe pământ, fiind de asemena și sfătuitorul regelui.

Criton (doctorul lui Traian) în Getica a spus că „Regii geți au impus frică de zei și concordie prin abilitați și magie, bucurându-se astfel de un statut înalt”. Co-guvernarea preot-rege în Dacia (regele fiind în cele din urmă, mult mai puternic) este similară cu relația Enaree-rege (la sciți), druid-rege (la celți) și chakravartin-yogin (în India), urmând astfel un model comun în nordul Eurasiei al acelor vremuri.

În afară de Zamolxis, dacii mai credeau și în alte zeități, Derzelas și Bendis, cu toate ca existența lor nu a fost confirmată prin surse de natură arheologică.

Ei erau împărțiți în două clase sociale: aristocrația, numită pileați (pileati) sau tarabostes și agricultorii liberi, comații (comati); un număr mic de izvoare istorice menționează și prezența sclavilor. Primii, care aveau dreptul să-și acopere capul purtând o cușmă și formau o clasă privilegiată. Ceilalți, care formau grosul armatei, erau țărani și meșteșugari și purtau părul lung (capillati). Una din armele lor era "sica".

Ocupațiile principale erau agricultura (în special cereale, pomi fructiferi și viță-de-vie), creșterea vitelor și oilor și cunoșteau apicultura; caii erau folosiți mai ales ca animale de povară, dar caii crescuți de daci aveau și faima de a fi foarte buni în război. Ei făceau comerț cu cetățile grecești care, pe atunci, se aflau pe țărmul Mării Negre.

De asemenea extrăgeau aur și argint din minele din Transilvania și aveau un comerț înfloritor cu exteriorul, constatabil și prin numărul mare de monede grecești si romane descoperite.

Primele monede geto-dace au apărut prin secolul al III-lea î.Hr. și le imitau pe cele macedonene (emise de Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, Filip al III-lea). Bătute din argint, după cum atestă tezaurele descoperite la Jiblea (județul Vâlcea), Dumbrăveni (județul Vrancea), monedele geto-dace și-au încetat existența către sfârșitul secolului al II-lea î.Hr și primele decenii ale secolului I î.Hr., o dată cu pătrunderea în regiune a denarului roman (denarius). Aceștia vor domina economia dacică inclusiv în secolul al II-lea d.Chr. Explicația constă în descoperirea unei monetării în cadrul căreia moneda romană republicană era falsificată în așezarea de la Sarmizegetusa Regia. Numărul mare de monede romane republicane descoperite pot fi explicate și în acest sens, nu doar prin relațiile comerciale înfloritoare între lumea dacică și cea greco-romană.

Cele mai importante influențe în prelucrarea metalelor și în alte meșteșuguri erau cele ale celților și ale grecilor, astfel că podoabele și obiectele din metal prețios găsite la săpăturile arheologice dau dovadă de multă măiestrie. Totodată aceste influențe culturale demonstrează vechimea societății geto-dace și întinderea țării lor, care au făcut posibile contactele cu celții și grecii.

Geto-daca este o limbă indo-europeană, aparținând limbilor tracice și fiind astfel înrudită cu limba ilirilor. Ea a fost încadrată convențional în grupa satem, conform acestei încadrări, ea înrudindu-se cu limba vechilor locuitori baltici și cu idiomurile slave, dar, mai mult, cu limba iraniano-persană și cu cea iraniano-scitică, precum și cu sanscrita.

Dromihete, conducătorul Geților, l-a invins pe Lysimachus în aproximativ 300 î.Hr. Mai înainte, în 531 î.Hr., Darius al Persiei i-a supus pe Geți alături de Traci. Oroles i-a condus pe Geți în secolul II î.Hr.. Iulius Caesar vorbește despre ținuturile Dacilor în De Bello Gallico. Conflictele cu Bastarnii și apoi cu romanii (112 î.Hr. - 109 î.Hr., 74 î.Hr.) au slăbit puterea dacilor, dar Burebista, contemporan cu Caesar, i-a unit pe Daci într-un regat puternic și a reorganizat armata, învingându-i pe Bastarni și pe Boi, orașele grecești de pe țărmul vestic al Mării Negre, de la Olbia pe râul Bug, și până la Apollonia, în Tracia recunoscându-i autoritatea. Dezvoltarea Daciei reprezenta o amenințare pentru Imperiul Roman, dupa cucerirea Galiei, Caesar inițiind planul unei campanii împotriva Dacilor, dar moartea sa a amânat războiul. Cam în același timp și în circumstanțe asemănătoare (un complot la curtea regală), Burebista moare, iar regatul său este împărțit în cinci regate la nord de Dunăre și trei in Dobrogea, sub conducători diferiți.
Sper ca v-a facut placere sa cititi acest articol. Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Geto-Dacii

Buna ziua tuturor!

Asa cum probabil stiati, astazi fiind luni, vom incepe sa studiem minunata noastra istorie a poporului roman si cum istoria cel mai bine este inteleasa atunci cand este prezentata cronologic, evindent, asa va v-oi prezenta si eu, incepand de la inceputul inceputurilor, adica de la geto-daci, stramosii nostrii care au trait pe teritoriul Romaniei de astazi.

Voi incerca totusi s anu va obosesc prea tare si sa fiu cu mult mai scurt decat se cuvine spre exemplu la o ora de scoala. Cu alte cuvinte voi puncta, relativ pe scurt cateva dintre, elementele importante. Bine! Sa-i dam drumul!

Dacia era in antichitate tara locuita de geto-daci, care erau impartiti intr-un numar mai mare de state si ocupau un teritoriu cuprins intre: raul Tisa (la vest), raul Nistru si Marea Neagra, sau cum mai era ea numita, Marea Pontica (la est), Dunare (in sud) si Carpatii Padurosi (in nord). In anumite parti chiar depaseau aceste hotare, spre est, peste Nistru, „inaintand pana spre Bug”, iar spre vest „ajunsera pana la Dunarea Panonica”. Denumirea de geti este data de greci, iar romanii ii numeau daci.

Regatul Dacic a ajuns la cea mai mare intindere a sa in timpul Regelui Burebista, avand ca hotare, tarmul Marii Negre si Bugul spre est, Cadrilaterul Boem, Dunarea Panonica si Morava spre vest, Carpatii Padurosi spre nord, iar muntele Haemus (lantul Balcanilor) spre sud. Capitala regatului era orasul Argedava.

Conform informatiilor ramase de la Strabon, dacii locuiau in zona muntoasa (si indica raul Mures) pana in parte superioara a Dumarii (denumita Danubius – de la izvoare si pana la Drobeta), iar getii stapaneau partea de la Cataracte (astazi Cazane) denumita Istru pana la varsarea acesteia in Marea Neagra. Tot el spune ca „dacii au aceeasi limba cu getii” si ca „elenii i-au socotit pe geti de neam tracic”. De asemenea, Dio Cassius ce spune ca Regele Getic Burebista i-a zdrobit pe cei condusi de regele Critasir, afirma ca Critasir a fost invins de daci si pastreaza denumirea luptatorilor armatei de geti sau daci pentru a denumi popoarele de la nord. In concluzie se poate afirma cu certitudine ca „dacii sau getii, sunt doua denumiri pentru unul si acelasi popor.”

Totusi prima relatare despre geti apartine lui Herodot care relateaza campania din 514-512 i.Hr. a lui Darius impotriva scitilor la nord de Marea Neagra, si arata ca „inainte de a ajunge la Istru, biruie mai intai pe geti care s-au crezut nemuritori”, iar despre faptul ca au pierdul lupta spune: „ei (getii) au fost cei mai viteji si cei mai neinfricati dintre traci”.

De la istoricul grec Diodorus Siculus aflam despre victoria stralucita din aul 300 i.Hr. a Regelui get Dromihete impotriva regelui macedonean al Traciei, Lisimahos, dar si de genorozitatea pe care acesta a aratat-o invinsului, organizand un ospat pentru el si ceilalti comandanti captivi, getii mancand cu linguri si catraone de lemn, iar condamnatii capturati mancand cu tacamuri si din farfurii de aur, pentru ca mai apoi sa-i elibereze. Scriitorul antic Justinusne relateaza ca in timpul lui Oreles, dacii au fost invinsi de bastarni, iar regele lor i-a pedepsit sa se poarte ca femeile si doar o victorie in alta batalie le aduce iertarea.

Inscriptiile descoperite la Histria, mentioneaza numele a doi regi geti din sec III i.Hr.: Zalmodegicos si Rhemaxos, fata de care ascultau cetatile grecesti din Dobrogea. Trogus Pompeius in Prologul cartii a XXXII-a mentioneaza un „salt de putere a dacilor condusi prin regele Rubobostes si a numarului lor”.

Contemporan cu evenimentele care au dus la constituirea regatului Dac, în anul 70 i.Hr., geograful și istoricul Strabon (63 i.Hr. - 19 d.Hr.) relateaza: "Ajungand în fruntea neamului sau...getul Burebista l-a înaltat atat de mult...încat, a ajuns să fie temut și de romani. O inscripție grecească din Dionysopolis (Balcic) il descrie pe Burebista ca fiind: "cel dintai și cel mai mare dintre regii din Tracia ". Victoriile din luptele purtate de Burebista cu neamurile vecine au facut ca regatul dacic să ajunga la cea mai mare antindere a sa. De asemenea, pentru a obtine aceste succese, Burebista, ajutat și de preotul Deceneu a savarsit o reforma politico-religioasa a poporului, bazata pe "abstinenta si sobrietate și ascultare de porunci". Dacă la inceput capitala a fost la Argedava, Burebista a construit una noua: Sarmizegetuza. Trebuie precizat ca: "Pareri ca acelea care vad în numele capitalei dacice Sarmizegetusa o amintire a sarmatilor n-au nici un temei istoric".

Intentia lui Caezar de a organiza o mare expeditie în anul 44 i.Hr., împotriva dacilor nu s-a concretizat deoarece a fost asasinat. Nu la mult timp dupa aceea, și Burebista "a cazut victima unei conspiratii de nemultumiti". Dupa moartea sa, regatul s-a divizat, astfel incat in timpul lui Octavianus Augustus existau 5 regate dacice, în stanga Dunarii, iar în Dobrogea trei. Regii din Dobrogea erau: Roles, Zyraxes și Dapyx. Despre Cotiso se spune ca a fost in discutii cu Octavianus Augustus pentru a se casatori cu fiica acestuia Iulia, insa casatoria nu a mai avut loc. Dicomes a fost unul dintre regii daci care a continuat politica de ostilitate dusa fata de Imperiul Roman. Cum regatul sau era in Campia Munteana, a incercat sa-si intinda stapanirea peste Dunare. Ajutat și de bastarni, a trecut in sudul Dunarii si i-a batut pe moesi, tribali, dardani și denteleti. Cum cei din urma, denteletii - un neam tracic, erau sub protectia romanilor, acestia trimit o armata sub conducerea lui Crassus, care ajutat și de regele get Roles, duce o serie de batalii contra bastarnilor. Un alt rege dac, Scorilo (cca. 28 - 68 d.Hr.) credea si el ca nu e bine să intre în conflict cu romanii si la insistentele celor care doreau să atace provinciile de peste Dunare le explica printr-o pilda practica relatata de istoricul Frontinus: "Scorilo...a pus doi caini sa se manance intre ei și cand erau mai in focul bataliei, le-a aratat un lup pe care, indata, lasand furia dintre ei, cainii s-au aruncat".

In fata pericolului roman ajuns la Dunare, regele Duras a cedat conducerea lui Decebal. Acest fapt ne este relatat de Dio Cassius: "Duras care domnise mai inainte lasase de buna voie domnia", în favoarea lui Decebal, "fiindca era foarte priceput la planurile de razboi si iscusit la infaptuirea lor".

Ca sa nu ne lungim prea mult, astazi ne vom opri aici si vom continua lunea urmatoare cu noi date despre cultura, religia si alte aspecte ale stramosilor nostri geto-daci.

Va multumesc pentru timpul dedicat lecturii si Dumnezeu sa va biecuvanteze!