Palatul Parlamentului - partea a III-a

 Buna ziua! Continuam astazi astazi cu maretul Palat al Parlamentului si asa cum am mai spus, desi as fi putut insera cateva imagini, la prezentarea acestui monument mizez pe curiozitatea voastra si pe faptul ca veti merge sa vedeti cu ochii vostri monumentul.

Sala Nicolae Balcescu

Sala poarta numele marelui om politic, istoric, ganditor democrat si revolutionar roman, Nicolae Balcescu. (1819-1852).

Sala are capitelele coloanelor grecesti dorice, din bronz.

Marmura roz folosita pentru aceste coloane este de Ruschita, iar candelabrele precum si aplicele proiectate de arhitecti sunt executate de artisti plastici la Medias.

De remarcat ca draperiile din matase sunt tesute la Sighisoara in tehnica brocart si confera spatiului un maximum de ambient si frumusete.

Covorul inflorat este tesut la Cisnadie, iar mastile care acopera radiatoarele sunt lucrate manual, din alama.

In aceasta sala se regaseste singurul material din cladire care nu este romanesc si anume lemnul de mahon, de altfel foarte pretios, din care sunt facute usile. Acesta este un cadou primit de Ceausescu din partea prietenului sau, Mobutu Sese Seko, presedintele statului Zair (azi Republica Democrata Congo).

Sala Nicolae Iorga

Sala poarta numele lui Nicolae Iorga (1871 – 1940), istoric, orator, om politic si scriitor, membru al Academiei Romane, prim ministru in anul 1930.

Sala este decorata cu aceleasi esente de lemn pentru tavan si pereti, predominand lemnul de stejar. Casetoanele formate intre stalpii de lemn sunt imbracate cu matase, material din care sunt facute si draperiile.

Mobilierul este art-deco (monument stilistic la mijlocul anilor ’20-’30, socotit multa vreme ca o prelungire a Art nouveau-lui si Jugendstil-ului).

Peretii sunt ornamentati cu lucrarile artistilor: Margareta Sterian – "Flori stilizate" si "Vas cu flori", Nicolae Blei - "Vas cu flori si flori de masa", "Toamna la Andriasu", "Vas cu flori" si "Primavara la Andriasu" (post-impresionist), Gheorghe Simion - "Crizanteme cu vioara" (realismul artei de la 1900), Zamfir Dumitrescu - "Flori in peisaj de toamna" (stilul picturilor flamande).

Sala A.I.Cuza

Sala care poarta numele domnitorului Tarii Romanesti si al Moldovei a fost terminata inainte de anul 1989, si era destinata a fi sala de protocol la cel mai inalt nivel: "Sala de seminare de documente si tratative", ce s-ar fi numit Romania. Aceasta este una din salile cele mai impozante ale Palatului, cu cea mai mare inaltime (cca. 20 m), si a doua ca suprafata - 2.040 m².

Aceasta sala este situata in axul principal al palatului, cu deschidere printr-o logie ampla catre Piata Constitutiei si B-dul Unirii.

Sala, cu un fond de culoare roz, are o arhitectura eclectica avand ca element principal de compozitie coloana angajata cu capitel in stil corintic si cu fusul coloanei prelucrat cu motive ornamentale traditionale arhitecturii stilului Brancovenesc. Coloanele sunt din marmura alba de Ruschita.

Alte elemente ce participa la arhitectura interioara a salii sunt usile monumentale sculptate cu motive decorative, incadrate in rame de marmura si masti de radiatoare turnate in alama, bogat ornamentate.

Plafonul, compus din 7 luminatoare ritmate, pe traversele salii, executate din tabla aurita, este croit in bolta (candelabru ascuns).

Draperiile din brocart de catifea cusute cu fir de aur subliniaza luxul acestei sali. Pe peretele fundal se afla un arc central puternic, luminat pe contur, flancat de doua coloane.

Si aceasta sala trebuia sa dispuna de tronul conducatorului, iar pentru buna desfasurare a activitatilor s-a dispus construirea unui balcon in care era instalata orchestra, cu o capacitate de 31 oameni, cu acces de la un nivel superior.

Astfel, sala a gazduit in anul 1995, concertul dirijat de Yehudi Menuhin, in cadrul redeschiderii Festivalului International de Muzica "George Enescu".

Aceasta sala a concentrat, in realizarea sa, un numar mare de meseriasi din capitala si din tara, maestri ipsosari, modelatori, artisti plastici, specialisti in marmura sculptata, etc.

Sala Ion I. C. Bratianu

Sala, situata in axul palatului, la parter, este medie ca suprafata. Gratie celor doua curti interioare care o inconjoara, luminozitatea acestei sali este exceptionala, intensificata si de lustrele si aplicele care reproduc candelabrele de epoca.

Este formata dintr-un spatiu central cu o deschidere de 42 m flancata pe cele doua parti inspre curtile interioare de doua nave laterale de 6 m.

Spatiul central este despartit de spatiile laterale de o suita de coloane libere, imbracate in marmura.

Decoratia perimetrala este ritmata de un sistem de arce si pilastri din marmura bogat ornamentata. Decoratia din marmura se imbina cu decoratia realizata in aceeasi maniera din stuc atat la pereti cat si la tavan. Tavanul are o scafa circulara tangenta la patratul format de spatiul central, este bogat ornamentat cu o ampla rozeta centrala in axul careia se afla un candelabru spectaculos. Tot in cadrul rozetei circulare perimetral sunt suspendate candelabre de dimensiuni mai mici.

Pardoseala preia principiile compozitionale ale tavanului avand o rozeta mare, centrala, cu elemente geometrice compuse din sortimente de marmura din diferite cariere, totul autohton.

Draperiile de catifea rosie cu fir de aur si argint, cu pasmanterii si ciucuri sunt brodate de calugaritele din manastirile Agapia si Varatec.

Ea s-a numit initial Sala Provinciilor pentru ca intr-o tematica initiala trebuia sa simbolizeze prin decorare judetele tarii, lucru care nu s-a mai realizat.

Urmeaza ca peste o saptamana sa terminam si cu prezentarea Palatului Parlamentului, iar peste doua saptamani sa continuam cu altceva.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Palatul Parlamentului - Partea a II-a

                Buna ziua dragi cititori si iubitori ai tarii Romania, fara prea multe introduceri, astazi continuam, asa cum am stabilit saptamana trecuta, cu prezentarea Palatului Parlamentului.

Intrarea 13 Septembrie

Cuprinde un hol mare, flancat de coloane sculptate, din marmura, legat de scara monumentala ce duce la etajul I, casa scarii fiind deschisa la toate nivelele, creandu-se un spatiu spectaculos.

Deasupra scarilor se poate observa o cupola alcatuita din sticla albastra si un candelabru. Scara, ce s-a vrut o copie a celei de la Palatul de Iarna – Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, are 30 m inaltime si 27 m latime si conduce la birourile prezidentiale, astazi cabinetul Presedintelui Senatului. In interiorul holului, dispuse simetric fata de intrare, sunt doua saloane de primire.

Originalitatea acestui hol de intrare consta in motivul plafonului care se reflecta ca intr-o oglinda in decorul solului, un mozaic inspirat de cel descoperit la Histria si care amintesc de prezenta coloniilor grecesti antice pe teritoriul nostru.

Sala Drepturilor Omului

Sala are o suprafata de 625 metri patrati si este sala in care urmau sa se tina sedintele Comitetului Politic Executiv al vechiului regim.

Sala este complet lambrisata cu lemn de stejar, colorat in diferite nuante.

Caracteristica acestei sali este modulul format din doi pilastri din lemn de stejar, care se repeta la fiecare 6 m pe intregul perimetru al salii, element intalnit in arhitectura Renasterii italiene. Pe latura dinspre exterior sunt 5 ferestre cu ancadramentele puternic marcate cu sculpturi in lemn.

Un element in plus la aceasta sala sunt oglinzile din ipsos patinat, cu ornamente din stuc.

Plafonul este bogat ornamentat cu elemente din stucatura incadrate de un patrat format dintr-o succesiune de casete din lemn avand fiecare cate o plafoniera.

Candelabrul monumental, din cristal de Medias, al doilea ca marime din cladire (cca. 2 tone) precum si masa circulara (din lemn de stejar machetat cu lemn de cires), reprezinta un tot unitar in acest spatiu. Lemnul folosit aici este de provenienta autohtona, stejar baituit in diferite nuante. In aceasta sala arhitectul a introdus ca stil renasterea, intercaland cu elemente artistice traditionale ale arhitecturii romanesti. Sildurile si clantele, ca si cache-radiatoarele sunt executate de artisti plastici dupa desenele arhitectilor.

Fundalul salii este diferit de restul tratarii decorative avand panouri complet lambrisate si sculptate in lemn pe care urma sa se puna harta Romaniei.

Covorul prezent in aceasta sala respecta decorul parchetului de stejar colorat in diferite nuante precum si modelul candelabrului.

Toate covoarele au fost lucrate la Cisnadie din lana, din piese mici si apoi asamblate (cusute) in fiecare sala, corespunzator cu dimensiunea incaperii.

In afara celor 60 de scaune prezente in jurul mesei, perfect identice, lucrate din lemn de stejar si tapiterie de catifea, ar fi trebuit sa mai existe unul: un fotoliu cu tapiterie cusuta din aur si argint care sa le domine pe celelalte, situat mai sus decat celelalte, care ar fi trebuit sa fie al presedintelui, in dreptul peretelui care ar fi trebuit sa sustina si harta tarii.

Galeria de Onoare si holul Intrarii Oficiale

Este un culoar lung de 150 m si lat de 18 m, cu usi glisante din stejar in trei zone distincte, cu geam de cristal, construite pe schelet metalic.

Galeria conduce catre spatiile reprezentative ale corpurilor de cladire. Ea se gaseste in latura de est a edificiului, cu deschidere spre Piata Unirii. Acest spatiu a inceput sa capete forma printr-un concurs de propuneri de finisare, acestea materializandu-se prin prezentarea de machete de la scara 1/21 la marime naturala in santier.

Ca finisaj, plafoanele sunt realizate cu stucaturi din ipsos, cu elemente florale, avand ca baza de inspiratie elemente din arhitectura brancoveneasca.

Pardoseala din zona centrala este conceputa in forma unui mare covor, cu marmura alba si Caprioara bej, si o bordura de elemente decorative, compozitie in alcatuirea careia, pe langa cele din marmura alba de Ruschita si cea bej de Caprioara, mai intra si rosul si negrul de Moneasa.

Apoi cele 34 coloane ce sprijina boltile sunt de forma octogonala si sunt realizate din marmura alba cu elemente decorative sculptate. Aici a mai fost folosita si marmura roz de Ruschita.

Galeria este iluminata natural de 14 ferestre si porti-ferestre. Iluminarea este completata si de 67 lustre din cristal. Decorul ei reia in fiecare latura a Galeriei de Onoare planul Zonei 1 din Palatul Parlamentului.

Un element interesant il reprezinta cele doua usi glisante ce separa trei tronsoane. Aceste usi sunt realizate din lemn de stejar, pe schelet metalic cu geamuri de cristal cu aplicatii de decoratii din lemn. Mastile ce mascheaza nisele de calorifer sunt realizate din alama cu elemente florale, avand tot stilul brancovenesc ca izvor de inspiratie, executate de artisti plastici. Corpurile de iluminat sunt executate din alama si cristal de Medias.

Draperiile si covoarele sunt realizate in nuante de rosu englez siena.

Aceasta galerie se intersecteaza cu intrarea oficiala (C4), dinspre Bulevardul Unirii.

Aici se afla cele doua scari monumentale, avand fiecare cate o fereasta inalta de 16 m, acoperite cu draperii ce se spala manual, fiecare cantarind aproximativ 250 kg. Aceasta parte a Palatului (atat Galeria de Onoare cat si scarile) a fost refacuta de mai mult de cinci ori, datorita dorintei lui Ceausescu de a vedea machetele lucrarilor executate la scara 1:1. Scarile au o inaltime a treptelor de doar 14-16 cm, comandate special sa se potriveasca inaltimii mici a conducatorilor, care nu voiau sa oboseasca urcand. Ele conduc la etajul 1 al Palatului, unde se afla sala A. I. Cuza, sala de sedinte in plen a Camerei Deputatilor etc.

                Daca va intrebati de ce nu am inserat imagini in acest articol, motivul este banal. Eu incerc sa va starnesc interesul sa-l vizitati. Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Palatul Parlamentului

Buna ziua dragi cititori! Asa cum v-am promis astazi va voi prezenta un momnument extrem de important pentru Romania! Sa vorbim asadar despre Palatul Parlamentului, sau asa cum mai este numit si drept Casa Poporului.

Palatul Parlamentului din Bucuresti, Romania, masoara 270m pe 240m, 86m inaltime, si 92m sub pamant. Are 12 nivele la suprafata si alte 8 subterane. Conform World Records Academy, Palatul Parlamentului este cea mai mare cladire administrativa pentru uz civil ca suprafata din lume, cea mai scumpa cladire administrativa din lume si cea mai grea cladire din lume, intrand de trei ori in Cartea recordurilor. Cladirea Palatului Parlamentului se afla situata in partea centrala a Bucurestiului (in sectorul 5), pe locul care astazi se cheama Dealul Arsenalului, incadrat de strada Izvor la vest si nord-vest, Bulevardul Natiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertatii la est si Calea 13 Septembrie la sud. Aceasta se afla la 10 minute distanta de Piata Unirii si 20 de minute de Gara de Nord (cu autobuzul 123).

Dealul pe care se afla astazi Palatul Parlamentului este in general o creatie a naturii, avand o inaltime initiala de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertatii este inaltata in mod artificial.

Dupa cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceausescu a cautat un amplasament pentru a dezvolta un program foarte mare de investitii. S-a preluat o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, in al carei proiect era prevazuta construirea Camerei Deputatilor pe Dealul Arsenalului. Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecti ai vremii. In 1938 s-a anuntat inceperea demolarilor in vederea deschiderii acestui ax. A venit al Doilea Razboi Mondial si lucrurile au ramas doar pe hartie pana in 1983, cand a inceput construirea Palatului Parlamentului, ceremonia oficiala a asezarii pietrei fundamentale avand loc la data de 25 iunie 1984.

Cladirea are o suprafata desfasurata de 330.000 m², inscriindu-se in "Cartea Recordurilor" la capitolul "Cladiri Administrative", pe locul 2 in lume dupa cladirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai sai, pe locul 3 in lume, dupa cladirea de asamblare a rachetelor spatiale de la Cape Canaveral din Florida si dupa piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Pentru comparatie se poate mentiona ca aceasta cladire depaseste cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt, si de aceea unele surse o caracterizeaza ca pe o constructie „faraonica”.

Inceput in timpul regimului comunist, (autointitulat „Epoca de Aur” a Romaniei si inlaturat in mod violent, prin Revolutia din 1989), asa-numitul Proiect Bucuresti a fost un proiect ambitios al cuplului Ceausescu inceput in anul 1978, ca o replica a orasului Phenian, capitala Coreei de Nord. Un proiect de sistematizare exista inca din anii '30 (din timpul lui Carol al II-lea) pentru zona Unirii - Dealul Arsenalului.

Dupa cutremurul din 1977 Nicolae Ceausescu a ordonat „reconstruirea” Bucurestiului ca un nou oras, de sine statator. In anii 1978-79 a avut loc un concurs la nivel national pentru reconstruirea Bucurestiului. Concursul a durat aproape 4 ani si a fost castigat de Anca Petrescu, o tanara arhitecta de numai 28 de ani, care a fost numita arhitect sef a acestui proiect exceptional de controversat.

Santierul propriu-zis a inceput in anii 1980 cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al capitalei si relocarea a peste 40.000 de oameni din aceasta zona. Dintre cladirile disparute se numara Manastirea Vacaresti, Spitalul Brancovenesc, Arhivele Nationale, Stadionul Republicii, etc. Lucrarile s-au efectuat cu munca fortata a militarilor in termen, si astfel costul a fost redus la minimum.

Acest proiect de reconstruire a Bucurestiului, cuprindea o serie de cladiri cum ar fi: Palatul Parlamentului - Casa Republicii, Ministerul Apararii Nationale, Casa Radio, Hotelul Marriott - Casa de Oaspeti, Casa Academiei Romane, Parcul Izvor si Bulevardul Unirii - Victoria Socialismului.

In 1989 costurile clädirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari SUA, iar in 2006 la 3 miliarde Euro.

Pe verticala se disting trei registre, care corespund totodata si unor zone functionale distincte.

Cladirea are aproximativ 1000 incaperi, dintre care 440 birouri, peste 30 sali si saloane, patru restaurante, trei biblioteci, doua parcari subterane, o sala de concerte.

Numele salilor si saloanelor din Palatul Parlamentului au fost alese dupa 1989, ele evocand evenimente importante din istoria poporului roman sau personalitati cunoscute pe plan mondial.

Majoritatea sunt legate de aspiratia romanilor pentru Unire si de istoria parlamentarismului in Romania.

Va propun sa continuam in urmatoare 2-3 zile de miercuri sa continuam cu prezentarea celor mai importante sali din acest grandios monument.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Palatul Mogosoaia

Buna ziua dragi cititori! Chiar daca afara este frig si innorat, nu inseamna ca nu ne putem inca bucura de o scurta lectura, ci poate chiar din contra. Astazi va voi prezenta in cateva randulete Palatul Mogosoaia, in urma sugestiei primite dinpartea unei persoane dragi mie.

Palatul Mogosoaia este o cladire istorica din localitatea Mogosoaia, judetul Ilfov, Romania, aflata la circa 15 km de centrul orasului Bucuresti. Complexul contine cladirea propriu-zisa, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucataria), casa de oaspeti, ghetaria si cavoul familiei Bibescu, precum si biserica „Sfantul Gheorghe” aflata langa zidurile curtii. Palatul poarta numele vaduvei boierului Mogos care detinea pamantul pe care a fost construit.

Palatul Mogosoaia a fost in posesia familiei Brancoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecand apoi in proprietatea familiei Bibescu.

Si ca sa lamurim un pic problema istoriei acestui palat, el a fost construit in 1702 de catre Constantin Brancoveanu in stil arhitectural romanesc renascentist (sau stil brancovenesc), o combinatie de elemente venetiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior si la un alt palat al domnitorului construit de acesta la Potlogi.

Dupa 1714, cand Constantin Brancoveanu a fost executat la Constantinopol impreuna cu intreaga sa familie, toata averea familiei a fost confiscata de otomani iar palatul a fost transformat in han. Rascumparat de domnitorul Stefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brancoveanu, nepotul domnitorului, si a ramas in posesia familiei pana la inceputul secolului al XIX-lea.

Palatul a fost devastat de otomani in timpul razboiului ruso-turc din 1768-1774, deoarece marele ban Nicolae Brancoveanu tinuse partea rusilor in conflict. O noua distrugere a palatului a avut loc cu ocazia revolutiei din 1821 cand ultimul urmas al Brancovenilor, Grigore Brancoveanu, a fugit la Brasov si cladirea a fost ocupata de panduri. Dupa moartea lui Grigore in 1832, palatul a ramas mostenire fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat si, prin casatoria acesteia cu domnitorul Gheorghe Bibescu, a trecut in familia acestuia si a fost renovat intre 1860–1880 de Nicolae Bibescu, care a construit si cavoul familiei in parcul palatului, si vila Elchingen din apropiere. Palatul a fost administrat in continuare de familia Bibescu care, insa, s-a mutat in vila cea noua iar cladirea veche a ramas nelocuita. Aceasta pana in 1911, cand Maria-Nicole Darvari a vandut palatul varului ei George-Valentin Bibescu, care l-a oferit drept cadou de nunta sotiei acestuia, Martha.

Martha Bibescu s-a ocupat cu renovarea palatului incepand cu anul 1912. In timpul Primului Razboi Mondial, lucrarile de renovare au fost franate de alte distrugeri suferite in urma bombardamentelor germane. In perioada ocupatiei germane a Bucurestiului si a sudului Romaniei, printesa Martha Bibescu a ramas in capitala, ocupandu-se de spitalul reginei Maria si locuind o vreme chiar in palat.

Revenita in tara dupa ce plecase la Londra, acuzata fiind de colaborarea cu trupele germane, Martha Bibescu a reluat lucrarile de renovare dupa 1920, cheltuind mare parte din averea adunata din cartile pe care le-a scris. Palatul a fost reinaugurat, astfel, in 1927, unele lucrari interioare continuand, insa, pana in 1935.

In timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, palatul a fost loc de intalnire al diplomatilor aliati, fiind, pentru cateva luni, inchiriat legatiei elvetiene din Romania. Dupa 6 martie 1945, mosia a fost nationalizata fortat de guvernul comunist, Martha Bibescu obtinand de la autoritati declararea ca monument istoric a palatului, pe care inca il mai detinea. Printesa a plecat insa definitiv din tara in septembrie 1945, lasand palatul fiicei sale Valentina si sotului ei, Dimitrie Ghika-Comanesti.

In 1949, palatul a fost si el nationalizat, Valentina si Dimitrie Ghika-Comanesti fiind arestati. Pana in 1957, cladirea a fost devastata si devalizata, colectiile de arta fiind furate si dezmembrate. Abia in 1957 palatul a devenit sediul sectiei feudale a Muzeului National de Arta, fiind restaurat incepand cu 1977.

In prezent, Palatul Mogosoaia adaposteste Muzeul de Arta Brancoveneasca si este un important punct de atractie turistica.

Principala cladire a complexului de la Mogosoaia este Palatul construit de Constantin Brancoveanu, avand apartamentele familiei princiare la primul etaj, unde se ajunge direct din curte pe o scara exterioara ce da intr-un balcon amplasat pe fatada. Parterul palatului contine camerele servitorilor, iar la subsol se afla o pivnita cu un tavan format din patru domuri. Fatada dinspre lac este si ea una aparte cu o logie de inspiratie venetiana, cu trei arcade.

Cuhnia (bucataria brancoveneasca) se afla in curtea palatului, avand patru turnuri de aerisire. Turnul portii strajuieste intrarea in curte. In el se poate urca pe o scara exterioara. Atat turnul portii, cat si cuhnia au fost restaurate de Martha Bibescu intre 1922 si 1930.

Capela Gheorghe Bibescu, construita dupa 1880 adaposteste mormintele familiei Bibescu, inclusiv ale printilor Mihai si George Basarab-Brancoveanu, aviatori morti in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Serele Mogosoaia au fost construite dupa 1890, de arhitecti francezi si sunt inca folosite pentru cultura florilor si ca atelier de educatie plastica pentru copii.

Ghetaria servea la stocarea pe timpul verii a ghetii aduse din lacul Mogosoaia, aflat in apropiere.

Biserica „Sfantul Gheorghe” se afla in afara zidurilor palatului, langa turnul portii. Ctitorita de Constantin Brancoveanu si terminata in 1688, cu putin timp inainte ca ctitorul ei sa devina domnitor, ea adaposteste mormantul lui George-Valentin Bibescu, precum si tabloul votiv ce-i reprezinta pe Constantin Brancoveanu si pe cei patru fii ai sai.

M-am cam lungit un pic la acest articol, dar eu zic ca a meritat. Sunteti de acord?

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Podul Minciunilor din Sibiu

Buna ziua! Astazi, la sugestia unui prieten va voi prezenta un momunent ceva mai diferit, dar foarte interesant!

Podul Minciunilor este un pod metalic din orasul Sibiu, construit in anul 1859 deasupra strazii Ocnei care facea legatura intre Orasul de jos si Orasul de sus. El este o pasarela pietonala ce face legatura dintre Piata Mica si Piata Huet. Este cel mai vechi pod din fonta aflat in serviciu pe teritoriul actual al Romaniei.

Podul metalic (Podul Minciunilor) din Sibiu a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judetul Sibiu din anul 2004, avand codul de clasificare SB-II-m-A-12107.

In secolul al XVIII-lea, in zidurile orasului Sibiu din partea de nord a Pietei Mici s-a practicat o deschidere, prelungindu-se strada Ocnei in interiorul cetatii si facilitand accesul din Orasul de jos in Orasul de sus. Pana la mijlocul secolului al XIX-lea, accesul in cetate se facea printr-un tunel curbat, ce trecea pe sub un rand de case care imparteau Piata Mica in doua parti.

Locul pe unde trecea tunelul era denumita „Bancutele Minciunilor”, acest nume fiind dat de Damasus Dürr in secolul al XVI-lea. Dupa cum a scris Emil Sigerus in "Chronik der Stadt Hermannstadt", intr-un document din 24 noiembrie 1771 se mentiona ca "trecerea pe sub Podul Minciunilor este iluminata noaptea de trei lanterne si pazita de trei santinele". De o parte si de alta a intrarii in tunel, existau pe la 1837 doua casute de garda, pazite de militari.

Ca urmare a faptului ca zona devenise insalubra, fiind sufocata de gunoaie care produceau un miros pestilential, magistratul orasului a luat decizia de a demola acest rand de case, ce se intindeau pana aproape de Turnul Sfatului. Casele aflate in zona tunelului au fost demolate in 1851, iar tunelul a fost spart, in locul sau amenajandu-se un culoar de trecere. La inceput, peste strada Ocnei a fost construita o pasarela pietonala de lemn care facea legatura intre Piata Mica si Piata Huet.

In anul 1859, Friedrichs-Hütte (in traducere Cuptoarele sau Turnatoria Friedrich) din Laubach au turnat un pod de fonta. Acesta a fost montat la Sibiu in anul urmator, fiind deschis in mod oficial la 17 decembrie 1860. Din punct de vedere cronologic, acest pod (de fapt o pasarela pietonala) este al treilea pod din fonta construit pe teritoriul de azi al Romaniei, primul fiind construit in 1841 peste raul Timis, la intrarea in Caransebes, in timp ce al doilea pod a fost construit in 1833 la Lugoj si s-a prabusit doi ani mai tarziu sub greutatea unei cirezi de bivoli.

Acest pod a servit initial, dupa spusele localnicilor, pentru circulatia carutelor. Localnicii cu denumit pasarela "Podul minciunilor". Autoritatile orasului au amenajat o promenada superioara pe pod si una pe sub pod, ambele fiind luminate de felinare.

Felinarele de pe promenada superioara si-au schimbat forma in decursul timpului. La inceput, pe suportii de la marginile balustradelor era cate un singur felinar, pe care autoritatile maghiare le-au schimbat cu felinare fara pereti de sticla si cu insemnul regalitatii (o coroana aflata deasupra acoperisului). Dupa Unirea Transilvaniei cu Romania, s-au mentinut felinarele existente anterior, taindu-se doar coroana de deasupra. Ulterior, s-a modificat suportii de fonta pe care s-au amplasat cate doua felinare.

In octombrie 2006, firma germana Alfred Kärcher Gmbh & co. KG, specialista in proiectele de restaurare, a curatat si restaurat Podul Minciunilor. Specialistii restauratori au acordat o atentie deosebita pastrarii patinei fontei, aceasta fiind curatata cu gheata uscata si protejata cu un strat de zapada carbonica intarita. Lucrarea a fost executata gratuit, fiind considerata o "sponsorizare culturala" pentru Sibiu, oras declarat Capitala Culturala Europeana a anului 2007. Podul a fost inaugurat oficial de primarul Klaus Johannis.

Pasarela pietonala ce leaga Piata Mica de Piata Huet este denumita popular „podul minciunilor” sau „podul mincinosilor”. Deoarece podul nu era construit pe piloni, el a fost denumit in germana Liegenbrücke, ceea ce insemna in traducere "podul culcat". Aceasta denumire este aproape omofona cu Lügenbrücke, motiv pentru care unii localnici au inceput sa-l numeasca "podul minciunilor" si asa au aparut legendele care-i justifica denumirea.

Cu privire la aceasta denumire circula patru legende si anume:

Cea mai cunoscuta legenda este ca podul are urechi si o putere greu de imaginat astfel ca, la fiecare minciuna auzita, el incepe sa geama din toate incheieturile si se prabuseste, aducand mincinosul cu picioarele pe pamant.

Dupa o alta legenda, in Piata Mica din Sibiu se tineau mai multe targuri, iar, dupa ce ajungeau acasa, unii cumparatori isi dadeau seama ca au fost pacaliti. Ei se intorceau in piata si ii luau de piept pe negustorii mincinosi si, in hohotele de ras ale multimii, ii aruncau de pe pod. Astfel, cand poposeau din nou la Sibiu negustorii se temeau sa ii mai insele pe localnici.

O legenda spune ca pe acest pod obisnuiau sa se plimbe cuplurile de indragostiti. Tinerii isi jurau acolo iubire vesnica, iar fetele afirmau ca sunt fecioare. Insa, dupa noaptea nuntii, se descoperea ca unele fete erau mincinoase. Acestea erau tarate pe pod, fiind aruncate peste balustrada.

In Sibiu locuiau multi cadeti care studiau la Academia Militara. Acestia isi dadeau intalnire pe pod cu tinerele domnisoare localnice, le promiteau multe si apoi erau lasate sa-si astepte in zadar barbatii care uitau de ele si de juramintele de amor.

Podul Minciunilor din Sibiu este construit din fonta si are doua balustrade metalice formate din 8 panouri cu cercuri cu decor radial, goticizant.

Podul prezinta o singura deschidere de 10,40 m, formata din patru traverse metalice arcuite, asamblate la cheie prin bulonare si decorate cu rozete si cu cate un brau de elemente inscrise in cercuri. ^[7] Arcele au sectiune constanta (circa 50x10 cm) cu ornamente vegetale sau geometrice de factura neogotica. Traversele metalice arcuite din partea de sud au cercurile cu diametru maxim decorate cu stema Sibiului, iar cele din partea de nord poarta inscriptiile “1859”, respectiv “FRIEDRICHS HÜTTE”.

De o parte si de alta a podului, inspre sud si nord, pe marginile de piatra ale pasajului pietonal de sub pasarela se afla patru corpuri de iluminat din fonta turnata.

Cam asta ar fi! Dumnezeusa va binecuvanteze!

Cazinoul din Constanta

Buna ziua! Astazi va voi prezenta un frumos si deosebit monument de pe litoralul romanesc.

Cazinoul din Constanta este o cladire istorica din municipiul Constanta. Este una dintre cele mai reprezentative simboluri ale orasului, fiind construit in anul 1909 si inaugurat in luna august a anului 1910. Se afla pe faleza din Constanta, pe Bulevardul Regina Elisabeta.

Cazinoul a reprezentat una dintre cladirile emblema ale Constantei. In zona in care se afla astazi mai fusese, intre 1880-1902, o constructie de lemn, o cazina, cum se numea – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turisti. Constructia unui edificiu cu functii asemanatoare marilor cazinouri europene a inceput prin anul 1904. Initial, planurile sunt intocmite de catre arhitectul Petre Antonescu, care proiecteaza o cladire al carei stil arhitectonic se inspira din traditiile artei romanesti. Dupa terminarea fundatiilor, insa, planurile sunt schimbate, Primaria incredintand modificarea lor unui arhitect de origine franceza (sau elvetiana), Daniel Renard - care renunta la principiile stilului romanesc, in favoarea unui melanj de motive decorative ce incarca si mai mult greoiul ansamblu. Construit (din 1908) in stil Art Nouveau sub influenta cosmopolitana a cazinourilor epocii, edificiul constantean este terminat in 1910, cand este si inaugurat (in 1912 se fac ultimele retusuri).

Cazinoul era o sala de paianta, cu peretii interiori captusiti cu scanduri vopsite in ulei si ”servea de distractiune vizitatorilor in sezonul bailor”, putand fi utilizat si pentru ”baluri de binefacere organizate de primarie”, fiind alcatuit dintr-o sala de dans, doua sali de lectura, pentru ziare si reviste, doua sali de jocuri si celebra ”terasa de pe malul marii”, impodobit cu drapele si destul de spatios a devenit locul de intalnire al tuturor. Langa acest prim salon de dans se preconizeaza construirea de catre Henry Guaracino a unui pavilion in cumunicatie cu primul, situat mai jos de nivelul bulevardului.

In iarna anului 1891, o furtuna dezlantuita a distrus o parte din acoperis, dar si un perete al fatadei, reliefand instabilitatea constructiei. Expertizele au propus, si consiliul comunal a aprobat la 29 ianuarie 1892 demolarea constructiei. Primarul Al. Belik decide, printr-un proces verbal, oragnizarea santierului in regim propriu pentru reconstructia cazinoului in aprilie 1892.

Conceputa monumental, fara perspectiva panoramina si fara far, cladirea ar fi urmat sa aib o sala de teatru cu scena, cabine si loje pe ambele laturi, dar si o sala de bal de aceleasi dimensiuni. Inconjurata de o galerie deschisa spre magnifica priveliste, constructia ar fi avut la subsol toate unitatiile necesare. Grandoarea proiectului se diminueaza treptat, astfel incat receptia facuta mult mai tarziu decat ar fi fost dispus primarul Coiciu sa ingaduie, constata existenta unei sali de dans cu culoar.

In lupta sa cu istorismul, Arta 1900 face tranzitia catre functionalism prin recursul la ornament. De fapt, se incearca travestirea unei necesitati economice intr-o inedita experienta bazata pe unicatul artizanal.

La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu si arhitectii Ion Mincu si D. Maimarolu sunt solicitati sa se deplaseze la Constanta, intr-o comisie menita sa studieze cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspectiei s-a materializat printr-un important document care contine opiniile documentate si bine sustinute ale unor personalitati de real prestigiu. Observatiile privesc adaugarea de spatii: o sala mare pentru restaurant, cu bucatarie si dependintele necesare, restaurant care va fi pus in legatura cu terasa din spatele usii vitrate, care sa nu obtureze perspectiva larg deschisa asupra marii. S-au sugerat si degajarea scarii de onoare printr-o arcada spectaculoasa, adaugarea de intrari, vestiare, toalete, dar si suprimarea de trepte sau ferestre.

Lucrari de restaurare si modernizare ale Cazinoului au fost efectuate in anul 1937 de catre proiectantul Daniel Renard. Cazinoul a fost restaurat si in anul 1986 de catre un colectiv de artisti plastici alcatuit din Sorin Dumitru, Gheorge Firca, Ioan Miturca, Nae Mira, Nicolae Moldoveanu. Au fost executate lucrari de pictura baroc-fresca, stucatura, vitralii. Lucrarile au durat un an de zile.

Dumnezeu sa va binecuvanteze si astept sugestii despre ce altceva ati vrea sa mai cititi.

Palatul Peles

Buna ziua dragi cititori! Astazi vom vorbi despre un minunat monument situat chiar in centrul tarii: Castelul Peles.

Castelul Peles din Sinaia, resedinta de vara a regilor Romaniei, a fost construit la dorinta regelui Carol I al Romaniei (1866 - 1914), dupa planurile arhitectilor Johannes Schultz, Carol Benesch si Karel Liman, si a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembe din Mainz si Bernhard Ludwig din Viena.

 Castelul Peles este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din Romania, avand caracter de unicat si este, prin valoarea sa istorica si artistica, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea.

Principele Carol I, ales domn al Romaniei in 1866, viziteaza pentru prima data Sinaia in luna august a acelui an, ramanand incantat de frumusetea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotaraste construirea unui castel intr-un loc retras si pitoresc: Piatra Arsa. Cativa ani mai tarziu, in 1872, el cumpara terenul (1000 de pogoane), iar lucrarile incep in 1873, sub conducerea arhitectilor Johannes Schultz, Carol Bebesech si Karel Liman. Mai intai, lucratorii au depus eforturi pentru a stapani elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apa sau alunecarile de teren.

 Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajarilor; in tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, in detaliu, lucrarile. In 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt ingropate cateva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede romanesti cu chipul lui Carol I.

In 1883 are loc inaugurarea oficiala a Pelesului, pe care domnitorul l-a vazut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar asezarea sa pe Valea Prahovei  nu era intamplatoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granita Romaniei cu Austro-Ungaria. Insa, in viitor, dupa unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul se va gasi chiar in inima tarii.

 Pelesul va capata apoi o tot mai mare importanta, devenind resedinta de vara a familiei regale romane, care petrecea aici destul de multa vreme, de obicei din mai pana in noiembrie. Aici s-au tinut importante intruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroana din 1914 (cand s-a hotarat neutralitatea Romaniei din primul razboi mondial, care tocmai incepuse) si 1925.

Castelul a gazduit multe personalitati ale vremii, scriitori, muzicieni, dar si regi si regine. Cea mai importanta vizita a fost aceea a batranului imparat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, in 1896. Acesta a facut o multime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumusetea si bogatia castelului. In 1906 se astepta o noua vizita a imparatului, cu ocazia sarbatoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, insa vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.

 Chiar dupa inaugurarea sa din 1883, Pelesul va mai suferi modificari, extinzandu-se mereu. La forma actuala se ajunge abia in 1914 (anul mortii regelui Carol I). Castelul are 160 de camere si mai multe intrari si scari interioare. Turnul central masoara nu mai putin de 66 de metri inaltime. Pe langa Pelesul propriu-zis, in zona au mai fost inaltate inca doua constructii mai mici, Pelisorul si Foisorul.

Pelesul are si o sala de teatru, cu o mica scena si 60 de locuri, plus loja regala. Castelul avea dotari foarte moderne pentru epoca in care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticla al holului de onoare este mobil, putand fi actionat de un motor electric. Inca din 1883, castelul are incalzire centrala.

Pe langa castel au fost construite Pelisorul, Corpul de Garda, Economatul, Casa de Vanatoare Foisor, Grajdurile, Uzina Electrica si Vila Sipot. Pana la terminarea castelului (1883), Regele Carol I si Regina Elisabeta, au locuit la casa de vanatoare, terminata inaintea castelului. Datorita uzinei electrice proprii, Pelesul a fost primul castel electrificat din Europa.

 Pelesul a avut o importanta deosebita pentru istoria tarii noastre. Aici s-a nascut, in 1893, viitorul rege Carol al II-a (1930 - 1940), primul rege al dinastiei nascut pe pamant romanesc si primul botezat in religia ortodoxa. In 1921, la Foisor, s-a nascut fiul sau, regele Mihai I. In 1921, are loc la Peles, nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care participa o multime de personalitati ale vremii, inclusiv Nicolae Iorga. Doi ani mai tarziu au loc serbarile semicentenarului castelului Peles (50 de ani de la inceperea lucrarilor).

Castelul va ramane resedinta a familiei regale pana in 1948, cand este confiscat de regimul comunist. In 1953 Pelesul va deveni muzeu, dar trebuie spus ca el putea fi vizitat, inca de pe vremea regelui Carol I. In 1990, si Pelisorul este deschis publicului spre vizitare.

 Un calcul sumar arata ca intre 1875 si 1914 s-au cheltuit la Peles peste 16 milioane de lei-aur.

Este interesant de observat ca Nicolae Ceausescu a vizitat castelul destul de rar. O poveste care circula in anii ‘80 spunea ca sotii Ceausescu ar fi dorit sa-si stabileasca o resedinta de protocol la Peles.

Cunoscandu-se faptul ca acestia aveau mania de a ordona tot felul de demolari si schimbari, muzeografii i-au speriat spunandu-le ca in interiorul Castelului este o ciuperca ce ataca elementele din lemn si este foarte daunatoare omului. In fapt, adevarul este ca o ciuperca atacase grinzile cladirii din cauza umezelii si a neaerisirii. Din acest motiv au demarat lucrarile de restaurare, fiind inlocuita structura de rezistenta din holul de onoare si din sufrageria de la parter. Prudenti, sotii Ceausescu au petrecut o singura noapte la Castel, dormind in Foisor.

 Castelul a fost declarat muzeu in 1953. In ultimii ani ai regimului comunist, intre 1975 - 1990, Nicolae Ceausescu a ordonat inchiderea domeniului pentru public. Singurele persoane acceptate in acest domeniu au fost cele de intretinere, militare si personalul de paza. Intreaga zona a fost declarata o zona de interes protocolar.

Dupa Revolutia din decembrie 1989, Castelul Peles si Pelisorul au fost reintegrate in circuitul turistic. In 2006, guvernul roman a anuntat retrocedarea castelului fostului rege Mihai I de Romania. Contrar zvonurilor, castelul nu a fost vandut statului Roman pentru suma de 30 de milioane de euro. Retrocedarea efectiva s-a realizat la data de 20 februarie 2007. Desi se afla in proprietatea privata a Casei Regale, Regele Mihai a decis sa pastreze in continuare calitatea de muzeu a castelului, lasandu-l in circuitul turistic.

 Putin cam lungut articolul de azi, intradevar, dar sper ca va facut placere.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!