Palatul Parlamentului - partea a III-a

 Buna ziua! Continuam astazi astazi cu maretul Palat al Parlamentului si asa cum am mai spus, desi as fi putut insera cateva imagini, la prezentarea acestui monument mizez pe curiozitatea voastra si pe faptul ca veti merge sa vedeti cu ochii vostri monumentul.

Sala Nicolae Balcescu

Sala poarta numele marelui om politic, istoric, ganditor democrat si revolutionar roman, Nicolae Balcescu. (1819-1852).

Sala are capitelele coloanelor grecesti dorice, din bronz.

Marmura roz folosita pentru aceste coloane este de Ruschita, iar candelabrele precum si aplicele proiectate de arhitecti sunt executate de artisti plastici la Medias.

De remarcat ca draperiile din matase sunt tesute la Sighisoara in tehnica brocart si confera spatiului un maximum de ambient si frumusete.

Covorul inflorat este tesut la Cisnadie, iar mastile care acopera radiatoarele sunt lucrate manual, din alama.

In aceasta sala se regaseste singurul material din cladire care nu este romanesc si anume lemnul de mahon, de altfel foarte pretios, din care sunt facute usile. Acesta este un cadou primit de Ceausescu din partea prietenului sau, Mobutu Sese Seko, presedintele statului Zair (azi Republica Democrata Congo).

Sala Nicolae Iorga

Sala poarta numele lui Nicolae Iorga (1871 – 1940), istoric, orator, om politic si scriitor, membru al Academiei Romane, prim ministru in anul 1930.

Sala este decorata cu aceleasi esente de lemn pentru tavan si pereti, predominand lemnul de stejar. Casetoanele formate intre stalpii de lemn sunt imbracate cu matase, material din care sunt facute si draperiile.

Mobilierul este art-deco (monument stilistic la mijlocul anilor ’20-’30, socotit multa vreme ca o prelungire a Art nouveau-lui si Jugendstil-ului).

Peretii sunt ornamentati cu lucrarile artistilor: Margareta Sterian – "Flori stilizate" si "Vas cu flori", Nicolae Blei - "Vas cu flori si flori de masa", "Toamna la Andriasu", "Vas cu flori" si "Primavara la Andriasu" (post-impresionist), Gheorghe Simion - "Crizanteme cu vioara" (realismul artei de la 1900), Zamfir Dumitrescu - "Flori in peisaj de toamna" (stilul picturilor flamande).

Sala A.I.Cuza

Sala care poarta numele domnitorului Tarii Romanesti si al Moldovei a fost terminata inainte de anul 1989, si era destinata a fi sala de protocol la cel mai inalt nivel: "Sala de seminare de documente si tratative", ce s-ar fi numit Romania. Aceasta este una din salile cele mai impozante ale Palatului, cu cea mai mare inaltime (cca. 20 m), si a doua ca suprafata - 2.040 m².

Aceasta sala este situata in axul principal al palatului, cu deschidere printr-o logie ampla catre Piata Constitutiei si B-dul Unirii.

Sala, cu un fond de culoare roz, are o arhitectura eclectica avand ca element principal de compozitie coloana angajata cu capitel in stil corintic si cu fusul coloanei prelucrat cu motive ornamentale traditionale arhitecturii stilului Brancovenesc. Coloanele sunt din marmura alba de Ruschita.

Alte elemente ce participa la arhitectura interioara a salii sunt usile monumentale sculptate cu motive decorative, incadrate in rame de marmura si masti de radiatoare turnate in alama, bogat ornamentate.

Plafonul, compus din 7 luminatoare ritmate, pe traversele salii, executate din tabla aurita, este croit in bolta (candelabru ascuns).

Draperiile din brocart de catifea cusute cu fir de aur subliniaza luxul acestei sali. Pe peretele fundal se afla un arc central puternic, luminat pe contur, flancat de doua coloane.

Si aceasta sala trebuia sa dispuna de tronul conducatorului, iar pentru buna desfasurare a activitatilor s-a dispus construirea unui balcon in care era instalata orchestra, cu o capacitate de 31 oameni, cu acces de la un nivel superior.

Astfel, sala a gazduit in anul 1995, concertul dirijat de Yehudi Menuhin, in cadrul redeschiderii Festivalului International de Muzica "George Enescu".

Aceasta sala a concentrat, in realizarea sa, un numar mare de meseriasi din capitala si din tara, maestri ipsosari, modelatori, artisti plastici, specialisti in marmura sculptata, etc.

Sala Ion I. C. Bratianu

Sala, situata in axul palatului, la parter, este medie ca suprafata. Gratie celor doua curti interioare care o inconjoara, luminozitatea acestei sali este exceptionala, intensificata si de lustrele si aplicele care reproduc candelabrele de epoca.

Este formata dintr-un spatiu central cu o deschidere de 42 m flancata pe cele doua parti inspre curtile interioare de doua nave laterale de 6 m.

Spatiul central este despartit de spatiile laterale de o suita de coloane libere, imbracate in marmura.

Decoratia perimetrala este ritmata de un sistem de arce si pilastri din marmura bogat ornamentata. Decoratia din marmura se imbina cu decoratia realizata in aceeasi maniera din stuc atat la pereti cat si la tavan. Tavanul are o scafa circulara tangenta la patratul format de spatiul central, este bogat ornamentat cu o ampla rozeta centrala in axul careia se afla un candelabru spectaculos. Tot in cadrul rozetei circulare perimetral sunt suspendate candelabre de dimensiuni mai mici.

Pardoseala preia principiile compozitionale ale tavanului avand o rozeta mare, centrala, cu elemente geometrice compuse din sortimente de marmura din diferite cariere, totul autohton.

Draperiile de catifea rosie cu fir de aur si argint, cu pasmanterii si ciucuri sunt brodate de calugaritele din manastirile Agapia si Varatec.

Ea s-a numit initial Sala Provinciilor pentru ca intr-o tematica initiala trebuia sa simbolizeze prin decorare judetele tarii, lucru care nu s-a mai realizat.

Urmeaza ca peste o saptamana sa terminam si cu prezentarea Palatului Parlamentului, iar peste doua saptamani sa continuam cu altceva.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Palatul Parlamentului - Partea a II-a

                Buna ziua dragi cititori si iubitori ai tarii Romania, fara prea multe introduceri, astazi continuam, asa cum am stabilit saptamana trecuta, cu prezentarea Palatului Parlamentului.

Intrarea 13 Septembrie

Cuprinde un hol mare, flancat de coloane sculptate, din marmura, legat de scara monumentala ce duce la etajul I, casa scarii fiind deschisa la toate nivelele, creandu-se un spatiu spectaculos.

Deasupra scarilor se poate observa o cupola alcatuita din sticla albastra si un candelabru. Scara, ce s-a vrut o copie a celei de la Palatul de Iarna – Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, are 30 m inaltime si 27 m latime si conduce la birourile prezidentiale, astazi cabinetul Presedintelui Senatului. In interiorul holului, dispuse simetric fata de intrare, sunt doua saloane de primire.

Originalitatea acestui hol de intrare consta in motivul plafonului care se reflecta ca intr-o oglinda in decorul solului, un mozaic inspirat de cel descoperit la Histria si care amintesc de prezenta coloniilor grecesti antice pe teritoriul nostru.

Sala Drepturilor Omului

Sala are o suprafata de 625 metri patrati si este sala in care urmau sa se tina sedintele Comitetului Politic Executiv al vechiului regim.

Sala este complet lambrisata cu lemn de stejar, colorat in diferite nuante.

Caracteristica acestei sali este modulul format din doi pilastri din lemn de stejar, care se repeta la fiecare 6 m pe intregul perimetru al salii, element intalnit in arhitectura Renasterii italiene. Pe latura dinspre exterior sunt 5 ferestre cu ancadramentele puternic marcate cu sculpturi in lemn.

Un element in plus la aceasta sala sunt oglinzile din ipsos patinat, cu ornamente din stuc.

Plafonul este bogat ornamentat cu elemente din stucatura incadrate de un patrat format dintr-o succesiune de casete din lemn avand fiecare cate o plafoniera.

Candelabrul monumental, din cristal de Medias, al doilea ca marime din cladire (cca. 2 tone) precum si masa circulara (din lemn de stejar machetat cu lemn de cires), reprezinta un tot unitar in acest spatiu. Lemnul folosit aici este de provenienta autohtona, stejar baituit in diferite nuante. In aceasta sala arhitectul a introdus ca stil renasterea, intercaland cu elemente artistice traditionale ale arhitecturii romanesti. Sildurile si clantele, ca si cache-radiatoarele sunt executate de artisti plastici dupa desenele arhitectilor.

Fundalul salii este diferit de restul tratarii decorative avand panouri complet lambrisate si sculptate in lemn pe care urma sa se puna harta Romaniei.

Covorul prezent in aceasta sala respecta decorul parchetului de stejar colorat in diferite nuante precum si modelul candelabrului.

Toate covoarele au fost lucrate la Cisnadie din lana, din piese mici si apoi asamblate (cusute) in fiecare sala, corespunzator cu dimensiunea incaperii.

In afara celor 60 de scaune prezente in jurul mesei, perfect identice, lucrate din lemn de stejar si tapiterie de catifea, ar fi trebuit sa mai existe unul: un fotoliu cu tapiterie cusuta din aur si argint care sa le domine pe celelalte, situat mai sus decat celelalte, care ar fi trebuit sa fie al presedintelui, in dreptul peretelui care ar fi trebuit sa sustina si harta tarii.

Galeria de Onoare si holul Intrarii Oficiale

Este un culoar lung de 150 m si lat de 18 m, cu usi glisante din stejar in trei zone distincte, cu geam de cristal, construite pe schelet metalic.

Galeria conduce catre spatiile reprezentative ale corpurilor de cladire. Ea se gaseste in latura de est a edificiului, cu deschidere spre Piata Unirii. Acest spatiu a inceput sa capete forma printr-un concurs de propuneri de finisare, acestea materializandu-se prin prezentarea de machete de la scara 1/21 la marime naturala in santier.

Ca finisaj, plafoanele sunt realizate cu stucaturi din ipsos, cu elemente florale, avand ca baza de inspiratie elemente din arhitectura brancoveneasca.

Pardoseala din zona centrala este conceputa in forma unui mare covor, cu marmura alba si Caprioara bej, si o bordura de elemente decorative, compozitie in alcatuirea careia, pe langa cele din marmura alba de Ruschita si cea bej de Caprioara, mai intra si rosul si negrul de Moneasa.

Apoi cele 34 coloane ce sprijina boltile sunt de forma octogonala si sunt realizate din marmura alba cu elemente decorative sculptate. Aici a mai fost folosita si marmura roz de Ruschita.

Galeria este iluminata natural de 14 ferestre si porti-ferestre. Iluminarea este completata si de 67 lustre din cristal. Decorul ei reia in fiecare latura a Galeriei de Onoare planul Zonei 1 din Palatul Parlamentului.

Un element interesant il reprezinta cele doua usi glisante ce separa trei tronsoane. Aceste usi sunt realizate din lemn de stejar, pe schelet metalic cu geamuri de cristal cu aplicatii de decoratii din lemn. Mastile ce mascheaza nisele de calorifer sunt realizate din alama cu elemente florale, avand tot stilul brancovenesc ca izvor de inspiratie, executate de artisti plastici. Corpurile de iluminat sunt executate din alama si cristal de Medias.

Draperiile si covoarele sunt realizate in nuante de rosu englez siena.

Aceasta galerie se intersecteaza cu intrarea oficiala (C4), dinspre Bulevardul Unirii.

Aici se afla cele doua scari monumentale, avand fiecare cate o fereasta inalta de 16 m, acoperite cu draperii ce se spala manual, fiecare cantarind aproximativ 250 kg. Aceasta parte a Palatului (atat Galeria de Onoare cat si scarile) a fost refacuta de mai mult de cinci ori, datorita dorintei lui Ceausescu de a vedea machetele lucrarilor executate la scara 1:1. Scarile au o inaltime a treptelor de doar 14-16 cm, comandate special sa se potriveasca inaltimii mici a conducatorilor, care nu voiau sa oboseasca urcand. Ele conduc la etajul 1 al Palatului, unde se afla sala A. I. Cuza, sala de sedinte in plen a Camerei Deputatilor etc.

                Daca va intrebati de ce nu am inserat imagini in acest articol, motivul este banal. Eu incerc sa va starnesc interesul sa-l vizitati. Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Legenda Muresului si Oltului

Buna ziua dragii mei cititori! Fiindca astazi vreau sa va prezint ceva mai deosebit, iar tema generala este geografia, m-am gandit sa spun o legenda veche, legenda Muresului si Oltului.

Aceasta intamplare s-a petrecut tare, tare demult, in vremea cand umblau inca pe pamant sa faca rele tot felul de dihanii. Atunci traia pe plaiul nostru, in varful unor munti inalti un batran numit Hasmas. El sta acolo zi si noapte ca intrun turn, priveghind sa nu i se intample tarii vreun rau. Pentru asta printii si regii din imprejurimi  il cinsteau si il pretuiau. Ori de cate ori aparea vreo primejdie, batranul ii vestea pe regii din imprejurimi si el insusi lupta impotriva vrasmasilor.

Hasmas, impovarat de ani, nu mai avea priviri atat de agere ca altadata. Avea insa langa el doi feciori zdraveni, Muresul si Oltul.

-Copiii mei, le-a spus batranul, am sa va cer ceva.

-Graieste, tata! A spus unul dinte fii.

- Sa fiti intotdeauna frati buni si sa nu va despartiti niciodata, sa fiti ochi pentru tara si brate ce pot sa o apere. Acela care-si va incalca juramintele va pati rau.

A luat batranul palosul sau cel temut, l-a rupt in doua si a dat cate o bucata fiecarui copil. Palosul era vrajit, dusmanul care va fi lovit cu el se va face stana de piatra.

Dupa un timp a venit vestea ca navalesc dusmanii pe pamantul tarii. Muresul a privit spre miazanoapte si asfintit, iar Oltul spre rasarit. Erau niste vrasmasi puternici  – capcaunii, ce goneau pe niste armasari mai inalti decat muntii. Muresul si Oltul au luptat doua zile si trei nopti si pana la urma au iesit invingatori.

Vazand  cat erau de puternici, capetenia capcaunilor,  Harghita, s-a gandit cum sa-i desparta. Trimise doi soli la cei doi viteji, cerandu-le ca unul din ei sa vina la lupta cu capetenia capcaunilor. Acela dintre ei care va castiga va ramane imparat peste tara celuilalt. Cei doi frati nu se puteau hotari care sa mearga pentru a nu incalca promisiunea facuta tatalui si sa se desparta.

Inselat de capcaunul Caliman care se afla la miazanoapte imbracat in multe cojoace si care semana cu capitanul capcaunilor, Mures pleaca sa se lupte cu el. La fel si Oltul pleaca spre miazazi catre  Puciosul, crezand ca acesta este capetenia capcaunilor.

Departandu-se unul de altul, cei doi frati isi amintira de juramantul facut si incercara sa se intoarca. Dar fiind incercuiti de capcauni si raniti abia au reusit sa se intoarca la tatal lor Hasmas si sa-i ceara iertare. Apoi au murit amandoi. Sangele lor s-a prefacut in doua rauri : Muresul si Oltul.

Hasmasul, suparat, a luat trei bolovani cu care i-a lovit pe cei trei capcauni care s-au transformat in munti : Harghita, Caliman si Puciosul.

Hasmasul a impietrit si el de durere, acolo cu mainile pe capataiul celor doi fii ai sai, Muresul si Oltul.

Va astept si maine pe blog! Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Unguri, secui si sasi

Buna ziua dragi cititori! Este luni, asadar avem parte de o noua lectie de istorie! De aceasta data vom vorbi despre prezenta pe pamanturile romanesti a ungurilor, secuilor si sasilor.

Instalati in Campia Pannonica la sfarsitul secolului al IX-lea, maghiarii, numiti mai tarziu unguri, si-au inceput expansiunea spre rasarit unde s-a lovit de rezistenta armata a populatiilor slave, turanice si romanesti din interiorul si exteriorul arcului carpatic. In aceasta expansiune s-au bizuit pe secui si pe sasi. Cucerirea maghiara a grabit procesul de cristalizare politica din Transilvania ducand la constituirea voievodatului.

Ungurii. Venind dinspre regiunile muntilor Altai, maghiarii, de origine fino-ugrica, au inaintat spre apus ocupand succesiv tinuturile de stepa intre cursul mijlociu al Volgai si Muntii Ural, apoi cele dintre Nipru si Don, pentru a ajunge in nordul Marii Negre. Sub conducerea lui Árpád au parasit si aceasta regiune si traversand Carpatii Nordici, s-au asezat in Campia Pannonica, intr-o regiune numita Tara Ugvarului, de unde si denumirea de unguri data noilor veniti. Reunite intr-un stat, triburile maghiare au intreprins numeroase expeditii de jaf spre apusul Europei carora le-a pus capat Otto cel Mare in lupta de la Luchfeld. Spre sud au fost intampinati de bizantini, iar spre est au dat peste romani si slavi aflati ni plin proces de structurare politico-statala. Gesta Hungarorum, cronica notarului anonim al regelui Béla, mentiona existenta la sfarsitul secolului al IX-lea a trei ducate sau voievodate ale lui Gelu, Glad si Menumorut. Pe masura inaintarii initiale de Stefan spre centrul si sudul Transilvaniei, maghiarii au anihilat structurile politice autohtone, la sfarsitul secolului al XII-lea si inceputul secolului al XIII-lea, cucerirea Transilvaniei fiind incheiata. Contactul dintre populatia romano-slava si unguri poate fi pusa in evidenta printr-o serie de influente lingvistice reciproce.

Secuii. Extinderea stapanirii Regatului Maghiar pana la limita Carpatilor Meridionali si rasariteni s-a facut cu aportul secuilor. Inruditi cu maghiarii si luptatori de avangarda ai acestora in perioada cuceririi Pannoniei, secuii au fost instalati in Transilvania mai intai in Bihor, apoi pe Mures si Tarnave, iar la inceputul secolului al XIII-lea in curbura Carpatilor pentru apararea trecatorilor si granitelor. Cronicarul de la Kéza ne relateaza ca ei au convietuit pasnic cu populatia romaneasca din Transilvania, imprumutand multe elemente de civilizatie ca portul, scrisul si felul de a-si face casele. Cunoscand initial o organizare gentilic arhaica pe triburi si neamuri impartite pe ramuri, secuii au evoluat treptat spre o organizare proprie de tip feudal, bazata pe respectarea autonomiei recunoscute de regalitatea maghiara.

Sasii. Colonistii germani cunoscuti in general sub denumirea de sasi au sosit in Transivania in grupuri mici si s-au asezat in regiunea Orastiei, Sibiului, a Tarnavelor si in Tara Barsei, ajungand in nord pana in regiunea Bistritei-Nasaud. Veniti de prin partile Flandrei, ale Rinului mijlociu si al Saxoniei, au primit proprietati intinse si privilegii si si-au intemeiat asezari proprii, avand o contributie insemnata la dezvoltarea comertului, a mestesugurilor si a mineritului. Orase ca Sibiu, Brasov, Sighisoara, Medias, Bistrita, intemeiate de ei, au cunoscut o puternica inflorire. Organizarea autonoma a sasilor, dependenta directa de regalitatea maghiara si libertatile de care s-au bucurat au fost consemnate in Andreanum, emis de regele Andrei al II-lea, in care sunt cuprinse si importante stiri referitoare la romanii din acel teritoriu.

Pentru a opri invaziile cumanilor stabiliti la sud de Carpati si a deschide calea expansiunii maghiare peste munti, regele Andrei al II-lea a instalat in Tara Barsei Ordinul Cavalerilor Teutoni. Acestia intrand in conflict cu regatul maghiar, au parasit la scurt timp Transilvania, urme ale trecerii lor fiind Feldioara si Codlea. In temeiul unui privilegiu din 1247 a fost adus la Severin un detasament al Ordinului Cavalerilor Ioaniti cu misiunea de a apara regatul impotriva tatarilor si de a participa la expeditiile organizate la sud de Dunare. Cavalerilor Ioaniti le era destinat un vast teritoriu (Tara Severinului), pe care din motive necunoscute l-au ocupat doar etemer.

Acum dupa cum observati, nu trebuie negat faptul ca maghiarii au si ei partea lor pozitiva pentru dezvoltarea Transilvaniei, insa nu trebuie uitat nici faptul ca poporul roman a fost acolo de cu mult inainte.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Cum a fost si cum e in tara asta

Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul si intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, „Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat".
Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu’ om şi merge la doctor.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic –ca toată lumea – în ziar, sub haină convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind „ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor !”

Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că „este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tacso că a chiulit.

Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: „ăsta e a lu’ Ilie de la sculărie. A termenat primu facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept”

Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.

Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului „la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă „una mică” cu prietenii.

Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.

Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: ”Uite mamă, trece armata”.

Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru „o linie”.

Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

Astăzi, în ţara asta, când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, „fluidizând circulaţia”.

Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.

Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, „ifonul”, sau tableta.

Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un „my man” este ori urâtă cu crengi ori „tută”.

Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să „se învârtă” sau sunt „băieţi de băieţi deştepti” care obţin bani uşor din „afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.

Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă „la ţară ” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te miri că nu se dau cap în cap.

Astăzi, în ţara asta, ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol, ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?

Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru că „Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite".

Oare ce va fi mâine ? Va mai fi ţara asta ?