Buna ziua dragi cititori! Așa cum am spus în urma cu o săptămână, astazi avem parte de recapitularea studiului despre popoarele din care s-a format poporul român. Și ca sa nu ziceți că sunt rău și că vă bat prea mult la cap cu atâta istorie, de aceasta dată voi face totul cat mai scurt cu putință, dar suficient de concis.
Vorbim așadar în primul rând de geto-dacii care au stăpânit ținutul României actuale și chiar mai mult, având ca granițe țărmul Mării Negre si Bugul spre est, Cadrilaterul Boem, Dunarea Panonică și Morava spre vest, Carpații Păduroși spre nord și Muntele Haemus (lanțul Balcanic) spre sud. Ei erau organizați în triburi până la la formarea regatului Dacia sub Burebista, cu capitala așezată la Sarmizegetusa. Asemeni majorității popoarelor antice și poporul geto-dac avea o religie politeista, iar zeitatea suprema era Zamolxis. Având resurse naturale suficiente, poporul geto-dac s-a dezvoltat bine din punct de vedere economic si militar, fiind d temut chiar si pentru Imperiul Roman.
Romanii însă nu au putut permite existența unui alt popor cu care să impartă lumea, astfel că în urma a două campanii militare in forță (101-102 și 105-106) desfășurate sub comanda împăratului Traian au reușit să invingă și să supună poporul geto-dac.
A urmat apoi inevitabila stăpânire romană. Chiar dacă a fost ocupată o perioadă destul de scurtă (107 – 271/276), Dacia a fost poate provincia cu cea mai intensă colonizare, cu oameni din toate provinciile imperiului. În mod evident, sub această ocupare, romanii și-au impus legile administrative, limba latină și au adus cu ei cultura romană, lăsând loc prea puțin pentru păstrarea moștenirii dacice.
Confruntat cu situația gravă din provinciile Spania și Galia, care se separaseră de Imperiul Roman și iși proclamaseră un Imparat Celt, si cu devastarea provinciilor din Balcani de către Goți, Carpi și alți Barbari, Aurelian (270-275) a retras administrația și restul trupelor din fosta provincie Dacia Traiana, și a stabilit cetățenii romani la sud de Dunăre, în Moesia, creând provincia Dacia Aureliana, divizată apoi în Dacia Ripensis, lângă Dunăre, cu capitala Ratiaria (acum Arcear în Bulgaria) și Dacia Mediterranea, cu capitala la Serdica (acum Sofia, capitala Bulgariei). Astfel Dacia a fost prima provincie romană abandonata, și poate primul pas catre dezmembrarea Imperiului Roman.
Deși romanii s-au retras, moștenirea lor a rămas și astfel a luat naștere poporul român.
Și iată cum într-un final am reușit sa terminăm și acest capitol.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu