România poate!: George Enescu

Buna ziua!

Astazi, asa cum era de asteptat, este timpul sa aflam despre o personalitate care ne face cinste si cum ieri am vorbim despre Ateneul Roman, m-am gandit ca ar fi foarte placut daca voi continua in aceasta zi cu unul dintre cei mai mari si cunoscuti compozitori din lume, George Enescu.

George Enescu s-a nascut pe data de 19 august 1881 in satul Liveini-Virnav, in judetul Dorohoi, in familia arendasului Costache Enescu si a sotiei lui, Maria. El a fost al optulea copil al familiei si primul care a avu norocul de a nu muri in copilarie. Desi pe numele lui, Gheorghe, parintii lui il alintau cu numele de Jorjac.

A manifestat inca din copilarie o inclinatie extraordinara spre muzica, incepand sa cante la vioara de la frageda varsta de numai 4 ani, iar la 5 ani deja apare in primul sau concert si incepe studii de compozitie sub indrumarea lui Eduard Caudella. Primele indrumari mzicale le-a primit de la parintii sai si de la un vestit lautar, Niculae Chioru.

Iata ce marturiseste chiar el in cartea "Amintirile lui George Enescu", scrisa de Bernard Gavoty:

"Eram, daca-mi amintesc bine, un copil silitor si chiar destul de constiincios. La patru ani stiam sa citesc, sa scriu, sa adun si sa scad. Nu era meritul meu, caci imi placea invatatura si aveam groaza de aproape toate jocurile, mai cu seama de cele brutale; le gaseam nefolositoare, avand simtamantul ca pierd timpul; fugeam de zgomot si de vulgaritate, iar mai mult decat orice simteam un fel de spaima innascuta in fata vietii. Ciudat copil, nu?"

Intre anii 1888 si 1894 studiaza la Conservatorul din Viena, avand profesor printre altii pe Joseph Hellmesberger Jr. la vioara si pe Robert Fuchs la compozitie. Se incadreaza rapid in viata muzica a Vienei, concertele sale, in care interpreteaza compozitii de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmand presa si publicul, desi avea doar 12 ani.

Dupa absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, isi continua studiile la Conservatorul din Paris, intre anii 1895 si 1899, sub indrumarea lui Martin Pierre Marsick la vioara, Andre Gedalge la contrapunct si Jules Massenet si Gabriel Faure la compozitie. la data de 6 februarie are debutul in calitate de compozitor in cadrul Concertelor Colonne din Paris cu suita simfonica "Poema Romana".

In acelasi an, incepe sa dea lectii de vioara la Bucuresti si sa dea recitaluri de vioara. Admirat de Regina Elisabeta a Romaniei, era deseori invitat sa execute piese pentru vioara in castelul Peles din Sinaia.

Enescu a pus pe muzica cateva dintre poemele reginei, dand nastere mai multor lieduri in limba germana. Printesa Martha Bibescu, si-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare ca aceasta din urma a reusit sa invinga, George Enescu fiind un invitat permanent la palatul regal, unde lua parte la seratele muzicale organizate de regina.

Dim primii ani ai secolului XX dateaza compozitiile sale mai cunoscute, cum sunt cele doua "Rapsodii Romane" (1901-1902), "Suita Nr. 1 pentru Orchestra" (1903), prima sa "Simfonie" (1905), "Sapte cantelepe versuri de Clement Marot" (1908).

Activitatea sa muzicala alterneaza intre Bucuresti si Paris, intreprinde turnee in mai multe tari europene, avand parteneri prestigioasi precum Alfredo Casella sau Louis Fournier.

In anii primului razboi mondial, ramane in Bucuresti. Dirijeaza simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima data in auditie integrala in Romania), compozitii de Claude Debussy, precum si creatii proprii: "Simfonia Nr. 2" (1913), "Suita pentru orchestra Nr. 2" (1915). In acelasi an are loc prima editie a consului de compozitie George Enescu, in cadrul careie compozitorul oferea castigatorului din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum si sansa interpretarii acestor piese in concerte.

Dupa razboi isi continua activitatea impartita intre Romania si Franta. De neutat au ramas interpretarile sale ale "Poemului pentru vioara si quartet de corzi" de Ernest Chausson si ale "Sonatelor si Partitelor pentru vioara solo" de Johann Sebastian Bach. Face mai multe calatorii in Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia in 1923 si New York in 1938.

Activitatea sa pedagogica capata de asemenea o importanta considerabila. Printre elevii sai se numara violonistii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux si Yehudi Menuhin. Acesta din urma, virtuos, cu o profunda cultura umanista, a pastrat un adevarat cult si o profunda afectiune pentru Enescu, considerand-ul parintele sau spiritual.

Yehudi Menuhim despre George Enescu:

"Pentru mine, Enescu va ramane una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Radacinile puternice si nobletea sufletului sau sunt provenite din propria lui tara, o tara de inegalata frumusete."

In anii 1921-1931, lucra la opera "Oedip", monumentala creatie dramatica si muzicala, care abia in ultimii ani a inceput sa se impuna pe scenele teatrelor de opera din lume. O dedica Mariei Tescanu Rosetti (fosta Cantacuzino), cu care se va casatori mai tarziu. Opera "Oedip" a fost terminata la conacul Marucai de la Tescani, intr-un pavilion de vara ridicat pe o colina artificiala de pamant, chiar in mijlocul padurii. Premiera operei "Oedip" a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 si s-a bucurat de un succes imediat. Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena Operei din Paris a fost Andre Piernet. Opera se inspira din cele doua piese pastrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle, "Oedip la Colonos" si "Oedip rege". Libretismul operei a fost Edmond Fleg. Cariera internationala a operei a fost insa intrerupta de declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand in 1940, Parisul a fost ocupat de armata germana. Opera si-a pastrat insa populatitatea in Romania, fiind de mai multe ori montata in timpul "Festivalului International George Enescu" din Bucuresti, premiera romaneasca datand in 1958, cand in rolul titular a evoluat David Ohanesian, regia apartinand lui Jean Ranzescu. iar dirijor fiind Constantin Silvestri. O spectaculoasa punere in scena s-a facut in regia lui Andrei Serban in 1995, cand a provocat numeroase controverse.

In ultimii 20 de ani se observa un puternic reviriment al operei, prin montari in mai multe tari ale lumii, printre care Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Portugalia.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ramas in Bucuresti, areo activitate dirijorala bogata, incurajand si creatiile unor muzicieni romani precum Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Nicolae Branzeu, Sabin Dragoi. Dupa razboi da concerte cu David Oistrach, Lev Oborin, Emil Gilels si Yehudi Menuhin, care-l viziteaza la Bucuresti si Sinaia.

In ultimii ani ai vietii a compus "Cvartetul de coarde Nr. 2", "Simfonia de Camera pentru douasprezece instrumente soliste", desavarseste poemul simfonic "Vox Maris" pentru soprana, tenor, cor si orchestra, schitat inca din 1929, Simfoniile Nr. 4 si 5 ramase neterminate (au fost orchestrate mai tarziu de compozitorul Pascal Bentoiu).

Odata instaurata dictatura comunista, se exileaza definitiv la Paris, unde se stinge din viata in noaptea dintre 3 spre 4 mai 1955. A fost inmormantat in cimitirul Pere-Lachaise din Paris, intr-un cavou de marmura alba, aflat la pozitia 68.

Stilul componistic al lui George enescu este greu de definit, osciland intre stilul romantic monumental al lui Richard Wagner (in "Simfonia Nr. 1"), influentele muzicii franceze de exemplu, in "Cantecele pe versuri de Clement Marot), tendintele neo-baroce (in "Suita orchestrala Nr. 2) si exprimarea moderna cu totul personala din muzica de camera, opera "Oedip" sau "Simfonia de Camera". Nu trebuie uitata influenta foclorului romanesc, evidente in cele doua "Rapsodii Romane", "Sonata petnru vioara" cu caracter popular romanesc, "Suita orchestrala Nr. 3" sateasca.

Celebritatea internationala a lui George Enescu, de care era el insusi intrigat, se datoreaza in special "Rapsodiei Romane Nr. 1", popularizata mai ales de Leopold Stokowki, la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Philadelphia. Prin "Festivalurile Internationale George Enescu", care au loc cu regularitate in Bucuresti, cu participarea unor muzicieni de faima mondiala, opera muzica enesciana este pusa in valoare.

In concluzie putem spune ca George Enescu este una dintre personalitatile cele mai de seama ale culturii romane, iar acest aspect se poate vedea atat prin raspandirea siimprumutarea numelui sau unor evenimente de seama, sau filarmonicii George Enescu ce isi are sediul la Ateneul Roman, cat si prin reprezentarea lui prin mai multe sculpturi, cum ar fi cea de langa Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, sau cea din fata Operei Nationale Bucuresti. Totodata el a fost ales si petnru a fi reprezentat pe bancnota actuala de 5 lei.